Cum se construiește ideologia respingerii procesului democratic

Am citit astăzi un comentariu halucinant al lui Cristian Câmpeanu în România liberă. El se cheamă „Băsescu trebuie să schimbe rezultatul alegerilor” iar acolo se scrie negru pe alb, ceea ce n-aș fi crezut că este posibil la 20 de ani după Revoluția din 1989, că „Băsescu nu numai că poate, dar are chiar datoria de a se opune unui astfel de deznodământ, chiar dacă acest lucru ar însemna să se opună rezultatului unui proces democratic. Când democraţia intră în conflict cu drepturile şi libertăţile individuale, cu egalitatea în faţa legii şi, deci, cu statul de drept, atunci democraţia eşuează de la funcţia ei fundamentală şi devine ilegitimă.”

Aș fi tratat poate acest comentariu într-o manieră comică, a unui propagandist inabil care se exprimă mai gregar, dacă nu aș fi constatat însă că prin asemenea intervenții în spațiul public se construiește încet încet fundamentul ideologic pentru respingerea votului popular din 9 decembrie.

Acest fundament ideologic are câteva componente, anume că: unii ar fi cu Europa și America, alții împotrivă, unii ar fi cu statul de drept și alții împotrivă și că acest aliniament de luptă legitimează orice fel de metode pentru menținerea la putere a lui Băsescu și a PD-ului, inclusiv o lovitură de stat dată în formă paraconstituțională. În ce constă această lovitură de stat? Băsescu ne spune deja că nu va recunoaște rezultatul alegerilor și va numi un premier într-un „interes național” nedefinit, dar nu unul propus de voința politică a unei majorități clare în Parlament.

Nebunia pare maximă. Iată cum oameni care ne explicau cum e cu democrația și statul de drept, astăzi argumentează că n-ar trebui ținut cont de niciun fel de vot popular. Repet, este de-a dreptul halucinant. Până și comuniștii respectau un minim de aparențe de legalitate și legitimitate. Nicolae Ceaușescu, în fața Tribunalului Militar Excepțional, repeta într-una că el „nu răspunde decât în fața Marii Adunări Naționale.”

Noua ideologie băsistă, propagată de scribi mai mult sau mai puțin înzestrați intelectual, precum Cristian Câmpeanu, are tupeul să afirme că nu contează cine și cum votează, că Băsescu va schimba rezultatul alegerilor. Se construiește astăzi practic justificarea pentru un regim autoritar care ar trebui instalat după decembrie.

Alo, domnul Barosso, doamna Reding, domnilor ambasadori, se aude? Place?

Cum arata tabloul de joc? Si unele precizari…

 

 

M-am așteptat ca această campanie electorală să aibă forme urâte de manifestare, ținând cont și de disperarea pedeilor care știu foarte clar că vor pierde alegerile din 9 decembrie. Nu m-am așteptat nsă la două lucruri. Anume, ca implicarea unor instituții ale statului, care ar fi trebuit să fie în afara politicii, să fie atât de brutală, pe față, fără nici un fel de subtilități pe de-o parte, iar pe de altă parte ca manipularea politică să atingă cele mai joase cote. 

De fapt ziua de ieri ne-a arătat că vectorii de atac ai băsiștilor în campania electorală sunt instituțiile teoretic ale „statului de drept”, transformate în bastioane de rezistență împotriva schimbării. Cum altfel s-ar putea „citi” demersul Agenției Naționale de Integritate, care în prima zi de campanie a dat publicității un număr de comunicate extrem de discutabile despre 4 demnitari din Guvernul României.  Nu mai reiau aici toate explicațiile pe care le-am dat în ceea ce privește cazul meu. Semnificația politică a demersului este însă foarte limpede. PD-ului trebuia să i se ofere „muniție” în prima zi de campanie electorală.

Încercarea de manipulare este mai mult decât evidentă. Spre exemplu, sunt întrebat de către o televiziune de casă a PD-ului de ce îl atac pe Horia Georgescu în condițiile în care ambasadorul Statelor Unite ar fi spus că orice afectare a funcționării ANI ar pune în pericol parteneriatul strategic româno-american. Eu spun că  parteneriatul strategic româno-american n-are nicio legătură cu persoana lui Horia Georgescu. Brusc mi se reproșează că sunt anti-american, deși de-a lungul vremii am fost un susținător ferm al respectării tuturor angajamentelor cuprinse în parteneriatul nostru strategic cu Statele Unite. Care angajamente nu știu să includă și persoana președintelui ANI. Și nici nu mi s-ar părea firesc ca la acest nivel să vorbim despre asemenea lucruri.

Manipularea pe filiera presei băsiste dă ca un fapt cert că eu aș fi cerut modificarea legii ANI, deși cine citește interviul pe care l-am dat în primăvară „României libere” vede foarte limpede că tot ce am spus a fost că e nevoie de un examen critic al funcționării acestei instituții, ca și a altora. Și îmi mențin punctul de vedere. Nu cred că există instituții în România care să fie declarate a priori imuabile. Iar ceea ce s-a întâmplat în această săptămână arată că cel puțin Agenția Națională de Integritate are nevoie de un asemenea examen critic.  

Tabloul de joc arată cam în felul următor: există instituții în care regimul Băsescu și-a lăsat oameni, ca ANI. Aceste instituții lansează teme de atac, sub falsul pretext că ar acționa în numele statului de drept, propaganda băsistă preia și amplifică aceste teme, iar orice contra-reacție este imediat interpretată de aceeași propagandă în paradigma atacului împotriva statului de drept sau a relației noastre cu puterile occidentale. Am văzut acest film și la referendumul pentru suspendarea președintelui.

Eu cred că este nevoie în perioada următoare de un efort mult mai intens de comunicare, în primul rând cu partenerii externi. Înțeleg preocuparea lor pentru funcționarea justiției și combaterea corupției în România, dar ei nu pot cauționa comportamente abuzive ale unor instituții, așa cum a fost demersul ANI de vineri, fără a risca o masivă pierdere de credibilitate. Statul de drept nu poate fi clădit pe practici de poliție politică și nici pe manipulări, ci pe instituții care, într-adevăr, își exercită corect și imparțial rolul, urmând niște principii democratice de funcționare și nu implicându-se în jocul politic.

România lui Dănileț, Lăbuș și Aspazia

Un comentariu scris impreuna cu Iulia Huiu

Evenimentele din ultima lună s-au succedat cu o repeziciune uluitoare, orice analiză așezată sau predicție fiind greu, dacă nu imposibil, de făcut în condițiile în care lucrurile se schimbau aproape de la o oră la alta. Acum avem însă o serie de elemente pentru a trage câteva concluzii, mai mult decât îngrijorătoare.

Prima este legată de caracterul reversibil al consolidării democratice. Altfel spus, după ce ani de zile, de bine de rău, cu eforturi și experiențe chiar la limita democrației, România a ajuns să fie o democrație consolidată, cu tot ce presupune asta (competiție într-un cadru democratic, alegeri și alternanță la putere, libertate de exprimare și manifestare), acum suntem pe cale să pierdem de facto acest statut. Argumentele în acest sens sunt mai multe: desconsiderarea votului ca esență a democrației, prin ignorarea cu desăvârșire a celor 8,5 milioane de voturi exprimate; împiedicarea deliberată, directă și indirectă, a participării cetățenilor la procesul electoral, în condițiile în care participarea este considerată (alături de dreptul de contestare) unul dintre pilonii democrației; anularea principiului reprezentării, pentru că vorbim despre democrație reprezentativă și al legitimității, prin încercarea de a impune în cea mai importantă funcție în stat un personaj ilegitim.

Pe cine mai reprezintă Traian Băsescu? Pentru revenirea lui au votat mai puțin de 1 milion de oameni. 5,2 milioane de voturi l-au dus la Cotroceni în 2009, iar în 2012 7,5 milioane de cetățeni s-au pronunțat pentru demiterea sa. Legitimitatea nu trebuie confundată cu legalitatea, și comuniștii aveau legi pe care le respectau. A conduce într-un stat democratic necesită un fundament de legitimitate, care nu există în absența validării printr-un vot, fie că vorbim de votul direct, fie că vorbim, de exemplu de votul Parlamentului pentru învestirea Guvernului. Hârtiile nu pot constitui sursă de legitimitate.

A doua concluzie este diminuarea relevanței leadershipului politic și implicit a reprezentării democratice și substituirea acestuia în procesul decizional de către personaje care nu au nici un fel de atribuție sau legitimitate în acest sens, în speță personaje din zona judiciară. În acest moment, viitorul acestei națiuni nu se decide de către cetățeni prin alegeri, nici de către reprezentanții democratic aleși, ci de procurori și judecători. Vasilică Dănileț, Ana Lăbuș și Aspazia Cojocaru, aceștia decid azi soarta României și a noastră a tuturor. Degeaba vrea primul-ministru să numească un ministru de justiție, dacă nu vrea doamna Lăbuș, România nu poate avea ministru de justiție. Degeaba sunt înscrise în Constituție drepturile și libertățile cetățenilor, începând cu cea de exprimare și până la dreptul de vot, nu contează. Contează ce spune Vasilică Dănileț, omulețul acela penibil de la CSM. Degeaba votează 8,5 milioane de oameni la referendum, expresia lor de voință este egală cu zero și nu face doi bani în fața voinței unui judecător șantajabil de la Curtea Constituțională.

Din acest punct de vedere, asistăm la un fenomen paradoxal, în spatele propagandei băsiste despre „independența justiției.” Nu vorbim despre implicarea politicului în justiție, ci de implicarea justiției în politic, fenomen extrem de periculos, al cărui resorturi țin de regimurile autoritare.

În fine, ceea ce se întâmplă în aceste zile nu este o lovitură de stat, este mai mult decât atât. În cazul unei lovituri de stat establishmentul politic este înlocuit pe față. Este vorba de o răsturnare a unei ordini de drept, dar poți spune în mod limpede cine conduce și cine decide, cine cu cine se înfruntă. Asistăm însă acum la apariția unui alt sistem decizional subversiv și ilegitim, paralel celui democratic, îndrituit de lege și de principiile democratice, sistemîn care sunt implicate parchete, servicii secrete și alte instituții de forță.

 

Va urma

România nu poate fi condusă de procurori

Un regim politic se legitimează în mod democratic prin vot. Votul dă o anumită componenţă a Parlamentului şi o anumită configuraţie Guvernului. Votul democratic este cel care reprezintă sursa legitimităţii politice, nu Parchetul, nu procurorii. Ei sunt un instrument pe care societatea îl utilizează pentru a combate şi a pedepsi infracţionalitatea, prevăzută în Codul Penal. În momentul în care amestecăm procesul democratic cu procurorii, apare o problemă. Anume că procesul democratic ar putea fi intimidat de instituţii ale statului, care au funcţii represive.
Să rememorăm un pic câteva elemente din zilele trecute: A spus cetăţeanul suspendat în tricou bleu că un anumit chestor s-ar putea să aibă probleme, şi el a avut! Chestorul Manoloiu a fost chemat la Parchetul General să dea cu subsemnatul. Au mai fost chemaţi, tot la Parchetul General, să dea cu subsemnatul diverşi indivizi din ierarhia Ministerului de Interne: de la secretarul de stat Ioan Căbulea în jos.
Astăzi, constatăm că procurorii furnizează presei interceptări ale unor convorbiri telefonice cu conţinut politic, nu penal, ale unor membrii ai Guvernului României. Văd că nimeni nu se pronunţă asupra legalităţii acestor transcrieri.
Ţara este condusă şi “ordonată” de Parchetul General, de procurori. Ei stabilesc ce este corect din punct de vedere democratic să faci sau să discuţi, ei stabilesc dacă sau nu s-au încălcat prevederi în ceea ce priveşte referendumul. Ei au devenit braţul înarmat al lui Traian Băsescu.
Cetăţeanul în tricou bleu din garaj emite câte o ipoteză după care Procuratura se execută matematic, mai rău decât pe vremurile staliniste.
Asta înseamnă o veritabilă schimbare de regim politic în România. Nu mai contează legitimitatea democratică, ci doar instrumentul numit Procuratură. Ceea ce orice forţă politică responsabilă în raport cu democraţia ar trebui să contracareze. O democraţie nu poate fi construită pe bază de Procuratură. Nu mai contează legitimitatea democratică, procurorii stabilesc ce şi când să facem sau imaginează încălcări ale legii în cazul unui proces democratic. Nu e în regulă. Procurorii încep să devină “arbitrii”, cei drept partizani, ai jocului politic. Încep să devină un instrument al unei tabere care ameninţă un alt grup de oameni care au opţiuni politice diferite. E un derapaj periculos, apropo de funcţionarea Parchetului, indiferent ce mi-ar spune mie Comisia Europeană privind eficienţa lui.
După părerea mea, în momentul de faţă nu mai contează nici ceea ceea ce spune Comisia Europeană, nici Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe Justiţie, nici măcar cum ne plimbăm noi în spaţiul Schengen, readucerea Procuraturii sub un control democratic, nu politic, reprezintă o prioritate.

P.S. Sigur că Procuratura găseşte cozi de topor pentru implicarea ei politică. Listele electorale permanente au fost ridicate de unul Marius Iacob, se pare prim-adjunct al procurorului general. Eu îl ştiu pe băiatul acesta, mi-a fost coleg de grupă şi de an. E prototipul executantului fidel. Tern şi prost, noi făceam mişto de el că nu era capabil nici măcar să-şi găsească o prietenă. Probabil a găsit-o peste ani, e doamna Kovesi.