Decizia lui Traian Băsescu de a-l nominaliza ca premier desemnat pe Liviu Negoiţă a pus capăt oricărei speranţe de înţelegere, negociere, oricărei soluţii raţionale la criza politică.

Recunosc că am sperat până în ultima clipă într-o atitudine raţională a lui Traian Băsescu, să-i vină mintea cea de pe urmă. Dar e clar că aşa ceva nu se poate.

Băsescu a minţit: Crin Antonescu i-a propus, in discutia de la Cotroceni,  diverse variante de ieşire din situaţia de criză. I-a spus chiar că, dacă este atât de importantă prezenţa PD în guvern, partidul său putea să propună un numar de tehnocraţi într-un guvern de uniune naţională condus de Johannis. I-a spus şi că poate obţine acordul partidelor parlamentare pentru ca o guvernare Johannis să nu fie una „de serviciu”, cum îi place lui Băsescu să spună, ci să funcţioneze cel puţin până la 1 septembrie 2010.

Desigur, toate aceste propuneri au trecut pe lângă urechile preşedintelui, care avea scenariul format sau mal-format dinainte.

În fapt, după decizia lui Traian Băsescu, un lucru e limpede: în politica românească sunt două tabere – cei care îl vor pe Traian Băsescu şi cei care-l vor trimis acasă, pe mare sau oriunde altundeva, unde să nu facă rău. Cred că acest experiment va lăsa, indiferent de rezultatul lui, sechele adânci asupra sistemului democratic din România, că ne vor trebui ani buni să ne revenim după şocul politicii „aşa vrea muşchii mei”, pe care o promovează Traian Băsescu.

La o săptămână de la demararea oficială a campaniei electorale, se conturează deja un scenariu. Se încearcă, aş spune, aproape cu disperare, introducerea în dezbaterea publică a temei şi percepţiei că finala se va disputa între preşedintele în exerciţiu al României, Traian Băsescu şi preşedintele la fel de în exerciţiu al PSD, Mircea Geoană. Într-un calcul de interese convergent (Traian Băsescu crede că pentru el Mircea Geoană este contracandidatul cel mai potrivit, iar Mircea Geoană trebuie să se profileze ca principalul contracandidat la preşedinţie), s-au mobilizat în sprijinul acestei teme forţe semnificative. Este de ajuns să vizionezi câte o zi întreagă cele două principale televiziuni de ştiri pentru a vedea că se fac eforturi pentru a-l prezenta pe Mircea Geoană ca fiind principalul contracandidat al lui Băsescu. Decalajul de reflectare este evident pentru orice om cu bun-simţ, mai puţin însă pentru Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Casele de sondaj, fie că se află ele pe ştatul de plată al PDL sau PSD, s-au mobilizat activ în sprijinul aceleiaşi teze. Limitele prostituţiei politice par a fi ajuns destul de jos în aceste zile. Eu nu găsesc o explicaţie raţională de ce Mircea Geoană ar fi recuperat în ultimele 2 săptămâni vreo 10 puncte în sondaje, ceea ce nu i-a reuşit de la începutul anului încoace, deşi în mod evident, în ultima perioadă iniţiativa politică nu i-a aparţinut lui, ci lui Crin Antonescu. Nu Mircea Geoană a plecat din guvern datorită vreunei teme de interes pentru public, ci a fost dat afară din guvern, nu Mircea Geoană a iniţiat moţiunea de cenzură care a condus la căderea guvernului Boc, ci Partidul Naţional Liberal, nu Mircea Geoană a propus soluţia de consens Klaus Johannis, ci Crin Antonescu. Şi atunci, logic şi raţional, de ce să fi recuperat atât de rapid Mircea Geoană procentele PSD-ului? De ce ar fi reuşit el în ultima săptămână să facă ceea ce nu a reuşit în 9 luni de zile?

Am sentimentul că ne aflăm în faţa unui fenomen brutal de manipulare politică. El vizează în primul rând candidaţii care ar putea să pericliteze intrarea lui Mircea Geoană în turul II sau mobilizarea electoratului său, şi anume pe Crin Antonescu şi pe Sorin Oprescu.

Vom vedea până la urmă în ce măsură un asemenea proces de manipulare, care se construieşte pe teoria votului util, va avea sau nu un efect real în opinia publică şi va influenţa sau nu comportamentul electoral. Din păcate, acest proces de manipulare, care se construieşte în principal prin două televiziuni de ştiri şi casele de sondaj, vine în întâmpinarea intereselor campaniei lui Traian Băsescu.

Traian Băsescu ştie foarte bine că Mircea Geoană este contracandidatul său cel mai comod în turul al II-lea al alegerilor. Probabil şi de aceea, casele de sondaj plătite de PDL indică o ierarhie asemănătoare cu cele plătite de PSD. Cu o singură excepţie. Diferenţa o fac doar rezultatele indicate pentru turul al II-lea. La unii Geoană îl bate pe Băsescu, la ceilalţi Băsescu îl bate pe Geoană.

Eu cred, totuşi, în continuare şi pe baza unor cercetări pe care le-am văzut şi care n-au fost date publicităţii, că intrarea în turul II împotriva lui Băsescu se joacă. Şi atunci o să-i aştept şi pe Vladimir Pasti şi pe Marius Pieleanu să-mi explice, desigur, cu argumente ştiinţifice, de ce manipularea n-a funcţionat…

PS N-aş vrea să interpretaţi acest articol prin prisma relaţiilor mele controversate cu preşedintele PSD. Deşi părerea mea o ştiţi: Mircea Geoană nu e capabil să fie un preşedinte mai bun decât Traian Băsescu. Poate în aparenţă mai civilizat, mai puţin bădăran, dar în nici un caz mai corect şi mai cinstit. Dimpotrivă, un tip ranchiunos şi răzbunător, dominat de filosofia excluderii, nu de filosofia consensului. Săptămâna aceasta mi-a mai adus o confirmare în acest sens. În plină campanie electorală pentru magistratura supremă în stat, Mircea Geoană şi-a găsit totuşi vreme să se răfuiască, inclusiv instituţional şi salarial, cu un om care l-a criticat în interiorul partidului…Ceea ce mi se pare ca exprima adevarata dimensiune a caracterului lui…Adica a lipsei de caracter…Am să vă spun într-o zi despre cine si ce este vorba…

Ieri de dimineaţă la Antena 3 am lansat o anumită ipoteză de analiză. Şi anume că discursul lui Traian Băsescu are similitudini indiscutabile cu discursul prin care Adolf Hitler a ajuns la putere în Germania la finalul Republicii de la Weimar. Este acelaşi discurs antiparlamentar, despre partidele care au dus ţara de râpă (şi care la vremea respectivă îl susţineau pe preşedintele von Hindenburg). Marius Pieleanu, prezent în emisiune, m-a completat spunând că discursul hitlerist avea, asemenea lui Traian Băsescu, şi o componentă despre criza economică.

N-am ştiut că acest raţionament a fost făcut şi de alţi prieteni de pe net. Lilick Auftackt ne arată şi afişul lui Adolf Hitler din 1932, care seamănă izbitor cu abordarea lui Traian Băsescu în ceea ce priveşte Parlamentul. Mai mult, înţeleg că unui deputat PDL de Timiş, lui Alin Popoviciu (pe care eu îl consideram un om mai normal la minte pentru că îl ştiu de vreo 10 ani, din vremea în care era lider de tineret al APR, dar se vede ca pedelismul spala pe creier), i s-au citit de către Andrei Bădin, într-o emisiune a Antenei 3, o serie de citate din discursurile lui Adolf Hitler din 1932. Citate la care Alin Popoviciu a reacţionat cu entuziasm, neavând, desigur, suficientă cultură politică pentru a şti că acele lucruri nu le-a spus Traian Băsescu, aşa cum credea el, ci Adolf Hitler.

Paralela între cele două campanii este evidentă. Ca şi Adolf Hitler, Traian Băsescu construieşte pe ostilitatea la adresa partidelor, politicienilor şi Parlamentului. Desigur, mai lipseşte sa gaseasca pe cineva care să dea foc, de data asta nu Reichstag-ului, ci Palatului Parlamentului.

Sunt foarte fericit. Avem încă trei generali cu multe stele. E drept, in rezerva…Am aflat cu multă mulţumire că preşedintele României a avansat în grad 3 persoane: domnul Gabriel Oprea a devenit general cu 3 stele, ceea ce probabil îl face egalul şefului Universităţii Naţionale de Apărare din Statele Unite. Şi Neculai Onţanu a fost avansat, în rezervă fiind. Eu despre Neculai Onţanu ştiam că e primar şi, eventual, fost activist PCR. N-am avut însă ştiinţă că ar fi servit patria sub drapel militar. Şi Anghel Iordănescu a fost avansat în grad. Tot, în rezervă, i s-a mai dat o stea. Probabil singurul care merită din acest lot.

Acum venim la partea politică. „Lotul Oprea-Onţanu-Iordănescu” a primit în mod evident un premiu politic exercitat prin mijloacele statului. Adică Traian Băsescu şi-a adus aminte că poate semna asemenea avansări în grad, fără să-l coste nimic. Şi că poate premia astfel sprijinul pe care cei trei au decis să i-l dea la alegerile generale.

Vreau să fiu bine înţeles. Nu am nimic cu opţiunea politică nici a domnului Oprea, nici a domnului Onţanu, nici a domnului Iordănescu. Exceptându-l pe ultimul, am însă o problemă, ca simplu cetăţean, cu acumularea de stele pe umerii unor tipi care nu au nimic de-a face cu Armata Română. Gabi Oprea a fost, înainte de a intra în relaţii foarte bune cu un influent grup de afaceri – şi îl cunoaştem amândoi foarte bine, un ofiţer de intendenţă. Se ocupa de conserve şi chiloţi. După ce şi-a găsit prietenii potriviţi, din patron de cârciumă de pe Trafic Greu, a devenit şef de agenţie (sigur, la Rezervele Statului, că era interesant), prefect, ministru al administraţiei publice. Corelativ, a luat multe stele de general fără să fi fost niciodată pe un teatru de operaţiuni, a devenit şi profesor universitar doctor, conducător de doctorat, un fel de lumină a ştiinţei militare româneşti. Mie mi-e simpatic, ca persoană. Dar, în acelaşi timp, recunosc că e un fel de exemplul tipic al parvenitismului, încurajat de degradarea intelectuală a politicii româneşti.

Despre Onţanu, n-am foarte multe lucruri a comenta. Legătura lui armata este ca cea dintre Sulla şi prefectura. Mă întreb ce le trebuie acestor oameni grade militare pe care nici nu le-au dobândit pe bune, nici nu le vor folosi vreodată în viaţă.

La Anghel Iordănescu, no comment.

Eu cred că, dincolo de aceste exemple particulare, care arată limpede traficul de influenţă făcut de Traian Băsescu, ar trebui să avem o evaluare a corpului nostru de generali, activi şi în rezervă. Într-o ţară normală, cu o armată care se vrea respectată, nu poate fi general orice şmenar care a făcut o tranzacţie politică mai bună sau mai proastă…

Dacă n-aş fi avut un progrămel foarte deştept de căutare, pus la dispoziţie de unii prieteni – se chemă Newswire, probabil n-aş fi aflat veci pururi că numitul Cătălin Avramescu mă înjură pe blogul lui. De obicei, nu citesc blogurile psihopaţilor, ale indivizilor cu privirea foarte fixă şi cu atât mai puţin mi-ar trece prin minte să citesc blogul unui antropofagofil sau, mă rog, specialist în canibalism. Nu am, slavă Domnului, pasiuni de genul acesta.

Am aflat că domnul Cătălin Avramescu se preocupă extensiv de viaţa şi cariera mea politică, considerându-mă, fireşte, un traseist, care, tot fireşte, nu poate reprezenta la televizor ideile liberale. Antropofagofilul sau specialistul în canibalism are, desigur, şi argumente „solide” în sprijinul său. Atunci când eu mă gândeam că el este copleşit de greutatea hârtiilor de la Cotroceni, că dă avize actelor Preşedintelui, ca şef al Cancelariei Prezidenţiale, antropofagofilul avea timp să fotografieze site-ul meu colorat în roşu, care nu mai e activ de câteva luni bune. Sau, poate, i-or fi dat o mână de ajutor serviciile (speciale) subordonate preşedintelui.

Îi dau o veste proastă antropofagofilului. Ceea ce am scris şi am spus de-a lungul timpului, lucruri care apar pe site-ul meu, nu le voi retracta niciodată, indiferent că am fost în PSD sau PNL. O să-i ofer o vizionare a site-ul într-o nouă prezentare. Şi îi urez lectură plăcută, în măsura în care poate înţelege.

Nu pot decât să-i doresc domnului Cătălin Avramescu, specialist în canibalism, ca nu cumva staff-ul de campanie al lui Traian Băsescu să-i interzică apariţia la televiziune, în calitate de susţinător al inca actualului şef de stat. Ar fi păcat. Pentru că orice apariţie cu privirea fixă, cu aroganţă, cu jignirea unor oameni, ca profesorul Andrei Marga, care au carte câtă vacanţă intelectuală are Cătălin Avramescu, nu face decât să arate care este calitatea susţinătorilor lui Traian Băsescu.

În rest, sper că mă voi întâlni curând cu domnul Avramescu. Sper, ţinând cont de pasiunile sale, să nu vadă în mine un cotlet bun şi să încerce să mă mănânce în vreun studio de televiziune, în direct şi la o oră de vârf…

Duminica a murit Ovidiu Muşetescu, fost deputat, fost ministru al privatizării în guvernul Adrian Năstase. Un om decent, un om modest, căruia nu o dată i s-au pus în spate culpe pe care nu le avea sau pe care ar fi trebuit sa le poarte altii. In primul rand, un om destept. L-am cunoscut bine pe Ovidiu, era, înainte de a se ocupa de chestiuni economice, un veritabil partener de analiză şi strategie politică. Îmi pare nespus de rău că o boală necruţătoare l-a făcut să plece înainte de vreme din mijlocul nostru, atunci când era înca in puterea vârstei.

Mi s-a părut şi mie extrem de abject faptul că atunci când el se zbătea între viaţă şi moarte pe un pat de spital, unii procurori DNA să-l trimită brusc în judecată, pentru un dosar controversat, iar Traian Băsescu să semneze foarte rapid decretul privind începerea urmăririi lui penale.

Ştiu că pe Ovidiu l-a afectat mult acest gest abject şi că i-a măcinat ultimele zile de viaţă.

În fond asta arată dimensiunea unui regim care nu este doar autoritar, ci şi profund inuman.

Să fii convins, Ovidiu, că mulţi dintre noi îşi vor aminti de tine ca despre una dintre figurile luminoase ale istoriei postdecembriste, ca un om inteligent si reformator, dincolo de porcăriile pe care regimul Băsescu ţi le-au înscenat si ar vrea sa le arunce in cartea de istorie. Ea, istoria, te va aseza la locul cuvenit, intre cei care au avut un merit indiscutabil in tranzitia de la totalitarism la democratie. Dumnezeu să te odihnească în pace!

PS. M-aş fi aşteptat poate ca Partidul Social – Democrat să organizeze unui fost ministru şi secretar executiv al său funeralii pe măsură. Sau măcar să dea un comunicat de presă, în care să-şi exprime regretul pentru moartea unui om care a fost ani de zile un militant de bază al formaţiunii politice. Probabil însă că în epoca domnilor Vanghelie şi Dragnea, asemenea gesturi de solidaritate şi compasiune nu mai sunt la modă…

Tânăr ziarist fiind am trăit multe momente de evoluţie în spaţiul politic între 1990 şi 1997. Am avut privilegiul să iau interviuri şi lui Corneliu Coposu şi lui Ion Iliescu şi lui Horia Rusu şi lui Emil Constantinescu. Ba chiar, dacă-mi aduc bine aminte, primul interviu pe care Emil Constantinescu l-a dat în noua sa calitate de candidat al Convenţiei Democratice la Preşedinţia României a fost cel luat de mine pentru ziarul Azi.

Având această întreagă istorie în spate, pot să meditez la ceea ce înseamnă calitatea clasei politice din România. Şi să constat, din păcate, nu un progres, ci un regres. Un agresiv regres, intelectual cel puţin. Cei pe care i-am menţionat mai sus erau cât de cât oameni cu pregătire academică. Puteai să fii de acord sau nu cu opiniile lor, dar nu le puteai pune la îndoială calitatea intelectuală.

Dan Marţian, în felul lui, devenit pentru unii un fel de stindard al rezistenţei conservatoare de sorginte cripto-comunistă, era totuşi un intelectual de forţă. Un om cu care puteai discuta despre doctrină sau cărţi. Vasile Văcaru, Dumnezeu să-l ierte şi pe el, care mi-a fost şi naş de cununie, era considerat de presa „democratică” un fel de bastion al conservatorismului PDSR-ist. Intervenţiile sale, uneori abrupte şi dure, făceau deliciul comentariilor negative. Dar şi el era, până la urmă, un intelectual. Chiar şi celebrul Gheorghe Dumitraşcu, de care râdeam în anii 90 şi pe care-l consideram un bufon al Parlamentului, era totuşi un conferenţiar universitar onorabil.

Da, politica românească s-a schimbat. Locul acestor oameni, pe care-i detestam sau îi iubeam la vremea respectivă, din felurite motive a fost luat de cine? De o adunătură de şoferi, chelnări, secretare plasate pe ici pe acolo, şmenari, afacerişti, curve evoluate, oameni cu doctorate şi titluri universitare cumpărate la fără frecvenţă, în general băieţi veseli, care au ştiut să investească într-un lider de partid suficient de mulţi bani ca să-şi asigure ascensiunea şi supravieţuirea pe scena politică.

Dacă cineva mi-ar fi spus în vreo bună zi că Marian Vanghelie ajunge să facă şi desfacă guverne, să se pronunţe asupra Ministerului de Interne, i-aş fi spus: „Hai, du-te la plimbare!” Dacă cineva mi-ar fi spus că echipa de negociere a PSD, de pildă, într-o coaliţie de guvernare, oricare ar fi ea, ar fi formată din Vanghelie, Dragnea şi Oprişan, i-aş fi spus la fel: „Hai, du-te la plimbare, nu se poate lucrul asta!” Dacă cineva mi-ar fi spus că ministru într-un guvern poate să fie Niţă „din pivniţă” şi că secretari de stat o gamă de secretare propuse de Bănicioiu, aş fi spus de asemenea: „Hai du-te la plimbare, nu se poate!”

N-am crezut niciodată că voi spune că mi-e dor intelectual de un Dan Marţian sau Vasile Văcaru, de lungile discuţii pe care le purtam cu ei pe teme de ideologie sau politici. Viaţa publică, astăzi, a fost afundată într-un fel de mocirlă, în care nu mai contează valoarea intelectuală, contează contribuţia financiară, contează şmecheria şi înţelegerea faptului că trebuie să pupi un lider în fund. Acesta este regresul intelectual al politicii româneşti.

Dragă Miron,

Am citit cu mult interes scrisoarea ta către pesediști, într-un moment în care ai devenit un fel de ţintă a grupului Vanghelie-Hrebenciuc, despre care spui că ar conduce partidul.

E o scrisoare interesantă care mă face să mă gândesc la destine şi traiectorii politice, la opţiuni şi valori asumate de-a lungul timpului în ceea ce noi toţi am crezut că reprezintă spațiul stângii româneşti.

Între noi doi nu a existat neapărat o relaţie de prietenie. Am fost, nu o dată, pe baricade diferite. Ne-am închipuit în moduri diferite viitorul stângii şi mecanismele de administrare ale partidului. Sper însă că a fost întotdeauna un raport de respect reciproc.

Şi în virtutea acestui raport poţi să-ţi spun că şi tu, Miron Mitrea, porţi răspunderea pentru felul în care Partidul Social-Democrat arată astăzi. Vanghelie, la care arăţi cu degetul astăzi, nu s-a născut din neant. El este, în bună măsură, un produs al tău, care a evoluat din stadiul de chelner la reuniunile naţionale ale PSD (cel puțin eu așa l-am cunoscut în 1995) la stadiul de decident şi mare negociator. Şi tu l-ai încurajat şi alături de el ai mai încurajat şi o întreagă pleiadă de aşa-zişi oameni politici rudimentari, fără cultură politică, fără capacitate de dialog.

Dacă astăzi Mircea Geoană este încă liderul PSD şi candidatul acestui partid la preşedinţie, este, în bună măsură, şi vina ta. Orice partid normal s-ar fi debarasat de Mircea Geoană după primii doi ani ai mandatului său, când era evident că el nu poate performa electoral şi nu poate reprezenta un vector de câştig pentru PSD.

Aş vrea să-ţi aminteşti doar discuţia noastră din decembrie 2007, după rezultatul dezastruos înregistrat de PSD la alegerile europarlamentare. Ţi-am spus atunci că Mircea Geoană trebuie schimbat din funcţie şi trebuie găsit un alt lider. Tu ai fost cel care mi-ai explicat că nu e o problemă, că îl punem între paranteze, că îl lăsăm să fie preşedintele partidului, dar că noi vom conduce. La fel mi-a explicat atunci şi Adrian Năstase, deşi lupta pentru a-l impune dupa aceea ca preşedinte al Consiliului Naţional al PSD n-a fost deloc simplă.

Iată că raţionamentul tău, și nici al lui Adrian, n-a fost unul corect. Tu ai făcut două campanii electorale de succes. Dar Mircea Geoană s-a prevalat de dreptul „pixului” pentru a-ţi elimina toţi colaboratorii de pe listele parlamentare. În afară de Mădălin Voicu, intrat în Parlament dintr-o greşeală şi dintr-o conjunctură, câţi dintre cei care se strângeau în jurul tău în sediile de campanie mai sunt acum semnificativi în partid sau în Parlament?

Sigur, Adrian Năstase s-a consolat atunci cu gândul că Mircea Geoana i-a promis că va candida la Preşedinţie şi n-a jucat nici un meci intern de partid în anul 2008, deşi ar fi putut s-o facă. Azi nu-i mai are nici pe acei susţinători care ar putea spune că ar fi un bun prim-ministru în timp de criză.

Cred că şi tu şi Adrian aveţi o răspundere faţă de felul în care PSD arată astăzi; faţă de faptul că în numele vostru, care eraţi totuşi oameni politici adevăraţi, decid astăzi caporali ca Vanghelie sau Dragnea; faţă de faptul că, aşa cum scria Vasile Dâncu odată pe internet, fenomenul „Tolea Ciumac” s-a instalat în politica PSD-istă.

Am râs în continuu de el şi într-o zi ne-a băgat în tomberon.

Îmi pare bine că nu trebuie să mai particip la acest spectacol al tomberonului.

Friendly,

Dan, un fost colaborator

Aceasta a fost declaratia mea la conferinta de presa de marti, sustinuta la Baia Mare:

Banui ca pentru niciunul dintre voi prezenta mea in acest cadru nu e o surpriza, nu era un secret. Astazi, formalizam ca sa spun asa, o optiune mai veche, probabil ca , sper cel putin ca Biroul Permanent Teritorial al PNL nu va avea o opozitie fata de acest act formal.
Din punctul meu de vedere, pentru ca ma simt dator cumva sa explic aceasta optiune, PNL a ramas in acest moment pe esicherul politic romanesc singura optiune onorabila. Avem la dreapta, de fapt nu la dreapta, pentru ca nu e un partid de dreapta, un PDL spalat pe creier, depersonalizat, un partid care e popular pentru export si populist pentru interior iar la stanga un PSD dezideologizat, care din pacate si-a pierdut chiar si abilitatatile de a guverna.
Poate unii dintre voi vor intreba: Bun, bun!? (pentru ca stiu ca de regula trecerile de la un partid la altul sunt privite cu incertitudine si indoiala), daca ieseai in Parlament sau in Parlamentul European, ai fi fost tot aici? Da, as fi fost tot aici pentru ca mi-ar fi fost greu, imposibil sa sustin actuala orientare a guvernarii care a facut tara praf. Nu e vorba de critici de campanie electorala, ci e vorba de simpla constatare ca nici PSD, nici PDL,  sau tripleta Basescu-Geoana –Boc nu au fost in stare sa imprime niciun fel de orientare acestei guvernari in afara preocuparii de a profita de banul public si de a instala clientela politica.
Asistam in mod evident la disolutia autoritatii statului atunci cand politistii sunt in strada nu ca sa pazeasca ci ca sa protesteze, judecatorii sunt in greva si nu se stie exact daca tara e condusa sau nu.
2. Mi-ar fi fost la fel de greu, chiar imposibil sa sustin candidatura la Presedintie a lui Mircea Geoana- de departe cel mai slab candidat pe care stanga l-a avut in ultimii 20 de ani. Nu din ratiuni personale ci pentru eu cred ca in fapt Mircea Geoana si Traian Basescu sunt două feţe ale aceleiasi monede. Mircea Geoana este cel mult un Traian Basescu mai elegant si mai stilat…mai putin badaran. Dar in ceea ce priveste raportarea la modul de exercitare a autoritatii de stat, la modul de a face politica, Mircea Geoana nu e diferit de Traian Basescu. Modul de compunere a guvernarii arata ca Mircea Geoana , la fel ca si Traian Basescu, accepta misiunea de a fi patronul diverselor sisteme mafiote care paraziteaza Statul Roman. Daca ar fi sa mergem mai adanc, am putea constata ca asa cum Traian Basescu are un frate implicat in afaceri, si Mircea Geoana are si o soacra , si un cumnat. Asa cum Traian Basescu are probleme cu casa din Mihaileanu luata de la stat, si Mircea Geoana avea mari probleme in a-si pastra casa de la RAPPS. Aici probabil ca presedentia Senatului a devenit pentru el o solutie salutara de reducerea a chiriei pentru vila din Primaverii. Sunt mecanisme, conduite, comportamente care, repet, arata ca de fapt e vorba de oameni care apartin aceleiasi familii de interese, de mod de exercitare a puterii si ca niciunii nu reprezinta astazi o solutie pentru romani.
3.Da,cred in Crin Antonescu pentru ca el reprezintă o sansa, sansa de a avea un altfel de preşedinte: poate mai naiv, dar cel putin cinstit, poate nu atat de experimentat in sforarii, dar cel putin determinat sa aseze o anumita ordine de valori in societatea romaneasca. Faptul ca multi aseaza un dubiu asupra succesului lui nu e de natura sa ne sperie ci mai degraba sa ne incurajeze pentru ca asta inseamna ca el sperie sistemul. Sistemul nu isi doreste pe cineva care sa schimbe, de ce nu, sistemul isi doreste un prizonier ca Traian Basescu si Mircea Geoana.
Sunt daca vreti, cele 3 motive care dincolo de ideologii, de afinitati sau prietenii personale mai vechi ma fac sa fiu astazi aici.

Nu cunosc dedesubturile scandalului izbucnit in jurul Universitatii “Spiru Haret”. Probabil ca acest scandal are de-a face si cu o anumita competitie care exista pe piata invatamantului superior particular. Dincolo de aceasta zona mai obscura, cifrele sunt elocvente: “Spiru Haret” are un numar de centre de invatamant la distanta sau cu frecventa redusa care nu au baza legala de functionare. Aceeasi universitate a solicitat, conform declaratiilor doamnei Andronescu, 56 .ooo de diplome de studii superioare , cifra care este egala cu numarul de locuri bugetate in intreg invatamantul de stat, si 17.000 de diplome de master.

Pana aici, lucrurile sunt clare. Baietii smecheri de la “Spiru Haret” au deschis un numar de centre de invatamant la distanta, au emis diplome si acum incearca, prin presiuni politice, sa obtina legalizarea a ceea ce a pornit ilegal. Ca invatamantul “la distanta” este, in cele mai multe cazuri, o masinarie de produs diplome pentru cei care au avut dificultati in a urma cursuri universitare “pe bune”, se cunoaste. Sa fim seriosi! Ce invatamant la distanta se poate face, de pilda, la Sighetu Marmatiei? Si in domeniul juridic…

Din acest punct de vedere, cred ca doamna Andronescu a procedat corect, refuzand sa legalizeze o escrocherie. In fond, este strict treaba celor care au ales sa plateasca o forma de invatamant neacreditata, in speranta ca vor dobandi mai repede o diploma…Statul nu trebuie sa-si asume nici o responsabilitate in aceasta privinta.

Halucinanta mi se pare insa reactia PSD in general si a lui Mircea Geoana in special. Suparat, Mircea Geoana declara presei: “Ministrul a actionat fara sa informeze partidul pe acest subiect, nu l-a adus in discutia partidului”. Problema va fi discutata in Biroul Permanent National de luni, sedinta la care, spun sursele din presa, s-ar putea ajunge la un vot de incredere fata de Cati Andronescu.

Declaratia in sine spune totul despre mentalitatea de partid stat care bantuie in capul actualilor lideri ai PSD si mai ales a lui Mircea Geoana. Partidul e in toate, in cele ce sunt si in cele ce maine vor rade la soare…Ce treaba are o masura de reinstaurare a legalitatii cu sedinta BPN? De ce ar fi trebuit Cati Andronescu sa “informeze partidul” asupra unui act de bun-simt, derivat din dorinta de a pune ordine in sistemul universitar particular?  Doar nu era vorba de o politica educationala majora, obligatoriu de validat din punct de vedere al PSD, ci de o chestiune administrativa, de competenta ministrului si a ministerului.

Si mai halucinant este faptul ca pe aceasta tema, a Universitatii “Spiru Haret’, s-au exprimat si alti doi corifei ai PSD, ambii cu multa carte si expertiza in domeniul universitar: Marian Vanghelie si Liviu Dragnea. Liderul politic “care este” ne-a explicat doct ca “va trebui ca informaţia făcută publică de Ministerul Educaţiei să sune foarte clar şi limpede pentru studenţii care au absolvit Spiru Haret”. “Nu cred că se pot lua măsuri retroactiv. Cred că diplomele studenţilor care au absolvit vor fi recunoscute“, a afirmat Marian Vanghelie, la Antena3, anticipand, probabil, solutia cu care doamna Andronescu va pleca “de la partid”. Probabil ca PSD si-a epuizat rezerva de universitari, de vreme ce purtatorii sai de cuvant in materie sunt Vanghelie si Dragnea.

Cam asa arata Romania de astazi a domnilor Geoana si Vanghelie. O “partidocratie” fata de care sistemul italian al sfarsitului de secol XX (care , de altfel, a si generat termenul) ar pali de invidie. Intrarea in legalitate sau nu se stabileste la partid, functiile se impart la partid, administratia se feliaza tot acolo, in functie de interesele “baronilor” si “baronetilor”. Totul se face pe fata, fara perdea, fara macar a pastra anumite aparente de principialitate si corectitudine! Iata, partidele stat sunt o realitate si in domeniul universitar.

Spun unii pe la colturi ca reactia vehementa a  conducerii PSD ar fi fost determinata de oarece promisiuni de bani de campanie din partea mogulilor universitari de la “Spiru Haret”. Nu este deloc exclus. Intr-un Bucuresti in care se spune ca scaunele directorilor de spital se negociaza intre 75.000 si 150.000 de euro, cu aceleasi partide, supararea domnului Geoana sau solutiile lui Marian Vanghelie ar putea avea si alte resorturi…

Partidocratia romanesca se imbina in mod nefericit cu coruptia…

PS. In ceea ce o priveste pe doamna Andronescu, poate va intelege si ea cat de mult o costa acum compromisurile la care s-a pretat in timp. Oare va mai “garanta” Marian pentru ea?

Update. Ca si cum reactia domnilor Geoana, Vanghelie si Dragnea nu ar fi fost suficienta, azi a mai aparut un specialist in invatamantul universitar, Viorel Hrebenciuc. Care a explicat natiunii aceeasi teorie potrivit careia doamna Andronescu a gresit neinformand partidul…La cum il stiu eu, si il stiu destul de bine, probabil ca VH deja a calculat febril cate voturi pierde sau castiga PSD din chestia asta. Si a ajuns la concluzia ca e mai bine ca Ministerul Educatiei sa o lase balta. X diplome nerecunoscute ori minim trei membri de familie=dezastru electoral pentru PSD. Viorel, nu e bine, nu iese Mircea Presedinte nici daca “Spiru Haret” emite diplome pe banda rulanta…

]]> http://dmihalache.wordpress.com/2009/07/19/intrarea-in-legalitate-se-discuta-la-partid/feed/ 8 dmihalache