Un oras „inghetat” in deceniul 8, secolul trecut

Am trait astazi un sentiment extrem de ciudat. De dimineata, am facut un tur de vreo patru ore prin Belgrad, impreuna cu prietenii mei din cele 16 “Scoli politice” organizate sub egida Consiliului Europei. Participasem, in ultimele doua zile, la un foarte interesant seminar organizat de Belgrade Fund For Political Excellence pe tema cooperarii regionale. Misiunea mea de key note speaker, la un panel moderat (interesant) de Goran Svilanovici, fost Ministru de Externe al Serbiei, era sa vorbesc despre cooperarea la Marea Neagra…Dar nu acesta este subiectul acum.
Sentimentul ciudat, vizitand Belgradul, a fost acela a unui oras “inghetat” efectiv in deceniul 8 al secolului trecut. Cladiri frumoase, care probabil ca in deceniul 8 erau “top on the top”, acum scorojite, neingrijite…Din loc in loc, cate un aer conditionat mai modern…In “Noul Belgrad”, cartier caruia I s-au pus bazele pe vremea comunistilor, doar doua – trei cladiri construite recent, de regula sedii de banci straine sau, asa cum am aflat de la ghida noastra, sediile firmelor unor potentati care au facut avere pe vremea lui Milosevici…Care avere inseamna cam cat toata proprietatea statului de acum, ni s-a spus.
“BEKO” – o fabrica de textile, odinoara port – drapel a industriei iugoslave, este acum in faliment. Nu mai produce aproape deloc. Asteapta cumparatori. Cumparatori asteapta si hotelul in care am stat: “Continental”. Cred ca acest hotel a fost ultima investitie majora a epocii titoiste. Parte a lantului “Intercontinental”. Legat printr-un tunel de faimosul SAVA CENTAR, un fel de imitatie a centrului Pompidou din Paris, unde se desfasurau cele mai importante adunari politice, sociale si culturale ale Republicii Socialiste Federative a Iugoslaviei. Un hotel extrem de elegant …pentru anii 80!! Acum catva timp a pierdut dreptul de a opera sub sigla lantului “Intercontinental”. Nu ma mir: asezandu-ma la o cafea, in hol, am simtit niste picaturi de ploaie pe cap, picaturi care strapungeau acoperisul croit cu eleganta la sfarsitul deceniului 7.
Pe strada pe care se afla cladirile oficiale si ambasadele (inclusiv cea a Romaniei), fostul Minister al Apararii este distrus….Vezi gauri negre mari, acoperind cate doua etaje…Acolo au lovit rachetele in timpul razboiului. Cladirile tocmai au fost vandute unor investitori americani, ne spune ghida.
De ce am tinut sa scriu despre aceste impresii? N-am mai fost in Belgrad din 1990, cand aveam 18 ani. Trait fiind in copilarie in Timisoara, televiziunile din Iugoslavia erau pentru noi principala sursa de informare in vremea in care TVR “dadea” doar doua ore de Ceausescu. Iugoslavia era pentru noi un model de prosperitate, de liberalism economic si politic. Din Iugoslavia veneau tigarile bune, videourile, lucrurile de calitate…
Dupa 17 ani, am avut astazi revelatia a ceea ce au insemnat razboiul civil, conflictul etnic si dictatura pentru aceasta tara: au inghetat progresul si prosperitatea unui popor pentru mai mult de douazeci de ani. M-au impresionat cuvintele spuse de Valentina, organizatoarea seminarului nostru, o fata tanara si frumoasa, care vorbeste perfect englezeste: “As fi vrut si eu sa traiesc intr-o tara normala, banala…de ce trebuia sa ni se intample tocmai noua aceste lucruri?.

 

Anunțuri

9 comentarii

Din categoria Uncategorized

9 răspunsuri la „Un oras „inghetat” in deceniul 8, secolul trecut

  1. Dacă fabrica de textile BEKO este în faliment, cine mai asigură garanţia la frigidere, maşini de spălat, aragaze…marca BEKO. Aşa este, o ţară normală devine un deziderat. O ţară normală ca România, o Românie prea puturoasă însă să beneficieze de statutul său de ţară normală şi să închege milioanele de locuitori astfel încât toţi să tragă spre aceiaşi direcţie. Stăm cu toţii şi ne plângem că nu trăim bine.

  2. cazza

    Dane, in 4 noembrie promiteai ca tema uninominalului fiind interesanta, vei avea o reactie. iata a trecum saptamana si, reactie, … ioc!!!

  3. Cand ma gandesc la tragedia iugoslava, imi amintesc ce scria Mircea Eliade despre teroarea istoriei si frenezia lui creatoare stimulata de spaima ca ragazul de normalitate va fi prea scurt. Ceea ce s-a si intamplat, o data cu izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial… Din pacate, intr-adevar, noi ratam, acum, aceasta sansa a normalitatii… Intr-o zi, sper cat mai indepartata, evenimentele se vor precipita si vom fi prinsi, iar, intr-un inevitabil vartej al istoriei si ne vom intreba zadarnic, cu versurile unui mare poet al vremii noastre: viata noastra unde e? viata noastra ce-ati facut cu ea? Nu ne punem problema ce facem noi cu vietile noastre, lasate sa se iroseasca dintr-un miserupism inconstient… Ma tem ca n-am invatat nimic din lectia iugoslava: nici ca indivizi, nici ca tara…

  4. olimpiu65

    nici ei nu au invatat mare lucru asta-i trist.uitat-te cati nationalisti indarjiti au la conducerea tarii. vor sa se apropie de UE dar nu se obosesc sa se comporte si sa adere la normele uniunii.poate cunoasteti ce au patit romanii care au castigat o licitatie legala pt achizitia unui mare produactor sarb de cupru.si in general cred ca ce li s-a intamplat a fost urmarea unei proaste politici pe care singuri au facut-o

  5. Domnule Mihalache, am să vă întreb direct: „Acum, încotro!”

  6. Felicitari, d-le Mihalache, pentru iesirea curajoasa impotriva celor ce se imbata cu apa rece in fruntea PSD, sacrificandu-l pentru propriile vanitati si interese!

  7. Va informam ca blogul dvs a fost listat pe Codex Politicus, un proiect necomercial despre influenta noilor forme de media in politica romaneasca. Pentru o imagine de ansamblu a blogosferei politice romanesti, puteti vizita http://digitallights.net

  8. cineva

    da nu mai scrieti de ceva vreme domnule deputat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s