Regresul intelectual al politicii romanesti

Tânăr ziarist fiind am trăit multe momente de evoluţie în spaţiul politic între 1990 şi 1997. Am avut privilegiul să iau interviuri şi lui Corneliu Coposu şi lui Ion Iliescu şi lui Horia Rusu şi lui Emil Constantinescu. Ba chiar, dacă-mi aduc bine aminte, primul interviu pe care Emil Constantinescu l-a dat în noua sa calitate de candidat al Convenţiei Democratice la Preşedinţia României a fost cel luat de mine pentru ziarul Azi.

Având această întreagă istorie în spate, pot să meditez la ceea ce înseamnă calitatea clasei politice din România. Şi să constat, din păcate, nu un progres, ci un regres. Un agresiv regres, intelectual cel puţin. Cei pe care i-am menţionat mai sus erau cât de cât oameni cu pregătire academică. Puteai să fii de acord sau nu cu opiniile lor, dar nu le puteai pune la îndoială calitatea intelectuală.

Dan Marţian, în felul lui, devenit pentru unii un fel de stindard al rezistenţei conservatoare de sorginte cripto-comunistă, era totuşi un intelectual de forţă. Un om cu care puteai discuta despre doctrină sau cărţi. Vasile Văcaru, Dumnezeu să-l ierte şi pe el, care mi-a fost şi naş de cununie, era considerat de presa „democratică” un fel de bastion al conservatorismului PDSR-ist. Intervenţiile sale, uneori abrupte şi dure, făceau deliciul comentariilor negative. Dar şi el era, până la urmă, un intelectual. Chiar şi celebrul Gheorghe Dumitraşcu, de care râdeam în anii 90 şi pe care-l consideram un bufon al Parlamentului, era totuşi un conferenţiar universitar onorabil.

Da, politica românească s-a schimbat. Locul acestor oameni, pe care-i detestam sau îi iubeam la vremea respectivă, din felurite motive a fost luat de cine? De o adunătură de şoferi, chelnări, secretare plasate pe ici pe acolo, şmenari, afacerişti, curve evoluate, oameni cu doctorate şi titluri universitare cumpărate la fără frecvenţă, în general băieţi veseli, care au ştiut să investească într-un lider de partid suficient de mulţi bani ca să-şi asigure ascensiunea şi supravieţuirea pe scena politică.

Dacă cineva mi-ar fi spus în vreo bună zi că Marian Vanghelie ajunge să facă şi desfacă guverne, să se pronunţe asupra Ministerului de Interne, i-aş fi spus: „Hai, du-te la plimbare!” Dacă cineva mi-ar fi spus că echipa de negociere a PSD, de pildă, într-o coaliţie de guvernare, oricare ar fi ea, ar fi formată din Vanghelie, Dragnea şi Oprişan, i-aş fi spus la fel: „Hai, du-te la plimbare, nu se poate lucrul asta!” Dacă cineva mi-ar fi spus că ministru într-un guvern poate să fie Niţă „din pivniţă” şi că secretari de stat o gamă de secretare propuse de Bănicioiu, aş fi spus de asemenea: „Hai du-te la plimbare, nu se poate!”

N-am crezut niciodată că voi spune că mi-e dor intelectual de un Dan Marţian sau Vasile Văcaru, de lungile discuţii pe care le purtam cu ei pe teme de ideologie sau politici. Viaţa publică, astăzi, a fost afundată într-un fel de mocirlă, în care nu mai contează valoarea intelectuală, contează contribuţia financiară, contează şmecheria şi înţelegerea faptului că trebuie să pupi un lider în fund. Acesta este regresul intelectual al politicii româneşti.

Anunțuri

16 comentarii

Din categoria Uncategorized

16 răspunsuri la „Regresul intelectual al politicii romanesti

  1. anonimus

    Si eu ii consideram cripto-comunisti pe Martian si Vacaroiu, d
    ar cand ma uit in urma nu pot sa nu vad ca, totusi, nu erau niste oameni lipsiti de valoare intelectuala. E suf
    icient sa facem comparatia intre Roberta Anastase si Dan Martian, ca sa vedem nu doar maniera in care a regresat clasa politica, ci si directia explicita a acestui regres.
    Am mai putea adauga in aceeasi categorie pe Udrea, EBA, Ridzi.

  2. Aya

    UN SEMNAL FOARTE INGRIJORATOR:
    “AXA” CURTEA CONSTITUTIONALA- BASESCU?

    IATA CE SCRIE PRESA ca a declarat BASESCU despre Ioan Vida si despre Curtea Constitutionala, referitor la o lege legat de care a fost sesizata Curtea:

    “Mai mult, aseară, (14 octombrie 2009; n.A.) în cursul declaraţiilor publice făcute de Traian Băsescu acesta a afirmat că “mulţumeşte Curţii Constituţionale” pentru decizia de a amâna judecarea constituţionalităţii legii reorganizării unor autorităţi şi instituţii publice, care conţine inclusiv prevederea celor “10 zile de concediu fără plată al bugetarilor”.
    (…)
    “Decizia de amânare a judecării legii “10 zile fără plată” a fost considerată ca fiind o măsură binevenită, în condiţiile în care decizia Curţii este, pe de o parte, obligatorie pentru acordul cu FMI, iar pe de alta, absenţa unui Guvern în exerciţiu face imposibile eventuale modificări. Curtea a amânat judecarea întregului pachet al legilor asumate de Emil Boc, ceea ce va face ca decizia finală să fie una unitară.”

    Citatele sunt extrase din articolul cu titlul: “Curtea Constitutionala in gratiile presedintelui” semnat de Silvana Patrascanu
    (Evenimentul zilei- 15 octombrie 2009).

    IMIXTIUNEA LUI BASESCU IN DECIZIILE CURTII CONSTITIONALE- FIE SI PRINTR-UN COMENTARIU (se stie foarte bine cat de influente pot fi “simplele” comentarii ale sefului statului asupra unei instante!) LEGATE DE AMANAREA LUARII IN DISCUTIE A UNOR LEGI IMI PARE CEL MAI GRAV SIMPTOM DE PANA ACUM.

    Mare atentie la simptom!!!!!!!

  3. Romeo Tarhon, NATIUNEA

    MISCAREA ROMANIA ALTFEL
    Comunicat

    Membrii fondatori ai Grupului de Initiativa anunta constituirea asociatiei civice Miscarea România Altfel, prescurtat Mi.R.A., având scopul de a promova generosul proiect „România Altfel” si programul strategic „România. O viziune pe 30 de ani” prin care Casa Regala a României propune propriul parteneriat istoric tuturor mediilor – politic, economic, administrativ, mass-media si civic – pentru o dezvoltare durabila a României. In acest sens, Miscarea România Altfel si-a stabilit urmatoarele obiective:

    Constientizarea si unificarea ideatica a tuturor asociatiilor, aliantelor, formatiunilor, organizatiilor si a membrilor societatii civile, indiferent de orientarile politice, pentru reformarea, purificarea morala si reconstructia din temelii a României moderne, europene.
    Mobilizarea energiilor pozitive ale natiunii române si polarizarea valorilor traditionale si contemporane în jurul celor mai morali si reprezentativi militanti pentru educarea si pregatirea congenerilor nostri, a tinerilor mai ales, în vederea reafirmarii fiintei nationale, a demnitatii si prosperitatii României.
    Adresa electronica Mi.R.A. este:http://tashy.ro/miscarea-romania-altfel/

    APEL catre membrii si simpatizantii MISCARII ROMANIA ALTFEL
    Stimati prieteni,
    A trecut o luna de cand existam in spatiul virtual. Dar a venit timpul sa ne intalnim in fapt, sa notificam formarea Colegiului Director provizoriu al miscarii., sa adoptam STATUTUL si ACTUL DE CONSTITUIRE si sa incepem demersurile pentru inregistrarea juridica. Este primul pas pe care trebuie sa il parcurgem. Va invitam sa participati la acest eveniment.
    Pentru mai multe detalii accesati: http://tashy.ro/miscarea-romania-altfel/
    Va multumim.
    INTALNIREA VA AVEA LOC LUNI, 19 OCT.2009, ORA 16.00 IN PIATA UNIVERSITATII, LA FANTANA ARTEZIANA.

    .

  4. Gruber, socialist roman

    Aferim constatare. De la Ovidiu Sincai la Marean, asta da evolutie politica.

  5. Foarte bun comentariul. Ar de adaugat doar ca, daca avem aceasta clasa politica, asta e si din cauza electoratului. Regresul intelectual pare sa se fi produs si la poporul alegator.

  6. Trist, prietene, foarte trist, dar al dracului de normal şi de logic!

  7. Martian vs. Anastase :))))))))))), ce gluma trista. Nasol e ca nici n-au simtul masurii, adica isi trag si doctorate, diplome, conferentiate, profesorate. E un simptom si asta: nu le e suficient ca fura, ca „exercita puterea”, ca sunt consumatori de prestigiu si purtatori abuzivi de insemne de putere, dar se vor neaparat si intelectuali, aere de ganditori profunzi, maini puse la falca (stil patapievici), cu toate ca nu reusesc sa scape de clisee gen „sa fie foarte clar”, „gestionam criza”. De ce dracu’ trebuie sa le suport si aerele astea?? Pe de alta parte Dane, baietii si fetele astea nu s-au catapultat singuri in varf, ci trecand pe langa oameni grei, de valoare, care au preferat sa inchida ochii. Eh, acu’ n-aveti decat sa-i suportati langa voi! Nu vorbesc de tine, ca la PNL sunt poate mai putin vizibili, desi… Dar la PSD e jalea mare…In alta ordine de idei, inclusiv la voi in PNL, e jale la capitolul „schimbul de maine”, la grupa de varsta 25-35 de ani. Astia-s aia care au terminat liceul imediat dupa Revo – lecturi, ioc, vocabular, 0 spre minus infinit, cultura politica (!?!?!?!), limbi straine ????, asa ca sa nu ne mai mire atat ca Vanghelie & Anastase dau tonul in politica…

  8. „Domnule Mitrea, nu sunt si nu voi fi vreodata PSD-ist.
    Insa consider ca o curatare a PSD-ului ar conduce si la o curatare a Romaniei. Am citit mai devreme ultimul articol din blogul lui Dan Mihalache. Si mi se pare foarte-foarte bun.

    La ce a scris fostul dvs coleg, nu mai am ce adauga sau comenta.
    Pot doar sa constat ca PSD-ul s-a schimbat extraordinar de mult. De la oameni(controversati sau nu din unele puncte de vedere), dar culti, inteligenti si educati cum ar fi Nastase, Florin Georgescu, Mihai Tanasescu, Vacaroiu, Rodica Stanoiu, dvs, etc – astazi PSD-ul e condus de Vanghelie, Hrebeneciuc, Dragnea, Oprisan, etc. Adica PSD_ul e condus de oameni fara viziune, fara idei, de oameni apropiati lumii interlope(Vanghelie de exemplu e prieten de-al fratilor Camataru si nu numai). Asa ca este foarte trist…”

    Asta am scris dupa ce am citit articolul dvs al dumneavoastra.
    Seamana oarecum cu ce ati scris acum 🙂

    Asa ca iarasi nu am cuvinte de completare 🙂

  9. Pingback: Simona Ionescu » Recomandarile Simonei: Politicieni de ieri si azi si despre Puya

  10. cornel

    bine ai revenit pe locul tau in blogosfera. Sper sa te tina! Succes si la scriitura si in noua ta etapa in politica!

  11. Pingback: Romania bunului simt « Octaraduro's Blog

  12. Stimate domn,
    E posibil să fi fost nişte intelectuali Dan Marţian ori Vasile Văcaru, dar, deşi aş fi ultimul care să clamez despre morală, totuşi parcă nu mă dă gata calitatea lor morală. Să spui pînă la 22.12.89 o treabă, apoi să o întorci ca la Ploieşti – păi în faţa unui om capabil de aşa ceva nu-mi voi scoate niciodată pălăria. Parcă nu aş rămîne cu gura cpscată nici în privinţa materialelor intelectuale bazate pe doctrine de o stupizenie indiscutabilă. Nu mă credeţi? Păi recitiţi materialele UTC sau ale altor forumuri, conduse de pildă de dl. Marţian.

  13. Am citit din comentariile de mai sus. Ca unul care ştie oleacă de istorie românească, inclusiv de a ultimilor 20 de ani, păi „Nil mirare”. Nu mă miră nimic. Doar că o prefer pe dna Anastase colegei de idei a tov./dlui Marţian. Alexandrina Găinuşe, de exemplu.

  14. Pingback: Vanghelizarea Romaniei « Octaraduro's Blog

  15. Dane,
    Totuşi şi aici o fi valabilă ideea că ne căţărăm totuşi pe umerii înaintaşilor… Cei pe care îi numeşti, de la începutul deceniului zece, au ales să aibă alături pe unii, care ulterior au ales şi ei pe alţii alături. E un mic principiu al dominoului.
    Bineînţeles că va fi contat, la zămislirea celor de azi, şi ideea lui sîntem supt vremi. Vremurile de azi, bazate pe specific mondial, respectiv naţional – păi reclamă aşa tip de comportament.
    Nu sînt Gică Contra, dar pentru a aplica orice bisturiu trebuie să cunoşti situaţia egzactă a paţinetului, chit că îţi place ori ba ce vezi acolo, putred şi infect…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s