Cazul Catalin Voicu sau „paleta relationala” a unui sistem hidos

Presa de astazi abunda in relatari si interpretari despre cazul Catalin Voicu. In speta despre solicitarea pe care Directia Nationala Anticoruptie a adresat-o Senatului privind incuviintarea arestarii lui Catalin Voicu, invinuit de multiple infractiuni si in special de trafic de influenta.

Catalin Voicu a ajuns, intr-adevar, un personaj. In ceea ce ma priveste, primul meu (mic) semn de intrebare asupra lui Catalin Voicu l-am avut in 2004, cand lecturand, cu vreo saptamana inaintea depunerii lor, listele candidatilor PSD, l-am gasit pe un loc supereligibil la Bacau. Am crezut atunci ca o fi vreo personalitate locala. La o sedinta l-am intrebat intr-o doara pe Viorel Hrebenciuc ce e cu asta. Iar el mi-a raspuns, tot intr-o doara, ca prezenta lui pe lista este o concesie facuta Cotroceniului, sugerand cumva ca a fost o solicitare a lui Ion Iliescu. Mi s-a parut ciudat, pentru ca, la momentul acestei discutii, oameni destul de importanti dintre cei de la „centru” nu-si gasisera locuri pe lista. De pilda, nu se gasise o pozitie eligibila pentru Elena Dumitru, un doctrinar de forta si fost ministru al muncii, pe deasupra o persoana de integritate ireprosabila. Si marele „integrator” al PSD in Internationala Socialista, l-am numit pe Victor Bostinaru, era tot pe dinafara (norocul vietii lui avea sa vie abia in 2007, ca urmare a excluderii mele de pe lista de europarlamentari). Catalin Voicu era insa bine intepenit pe lista de candidaturi a judetului Bacau. Probabil ca daca as fi cunoscut „paleta relationala” (cum spune Voicu) pe care atat de bine a descris-o Sorina Matei pe blogul ei, as fi avut si o explicatie.

Timp de 4 ani, nu l-am auzit deschizand gura, nici in plenul Parlamentului, nici la sedintele de grup. Singurele lucruri pe care mi le amintesc despre el sunt ca umbla cu o borseta vesnic umflata si ca putea fi gasit in mod constant la micul bufet unde se pregatesc cafelele pentru presedintele Camerei. Unde putea fi gasit si Viorel Hrebenciuc. Probabil din aceeasi „paleta relationala”…

Al doilea (de data asta mare) semn de intrebare a fost atunci cand l-am vazut nominalizat pentru candidatura in colegiul lui Marian Vanghelie. Colegiul era considerat supereligibil si ma asteptam ca acolo sa gasesc un om mai greu al partidului, nu un deputat de care n-a auzit nimeni. Am subestimat insa din nou, in naivitatea mea, „paleta relationala.”

In fine, socul cel mare l-am avut atunci cand am aflat ca pentru postul de ministru de interne Comitetul Executiv National al PSD voteaza intre Catalin Voicu si Gabriel Oprea, in decembrie 2008. Sincer, nu ma asteptam ca partidul care l-a propus ministru de interne pe Ioan Rus sa ajunga sa aiba de optat intre aceste doua personaje. Abia atunci am inteles ca „paleta relationala” tintea sus, la varful statului. Si asta nu din ratiunea dosarelor politice de la „doi şi-un sfert”, ci din cu totul alte ratiuni, care se vad mai transparent astazi.

Cazul Catalin Voicu arata un sistem hidos. As spune ca el este astazi un test si pentru DNA si pentru Victor Ponta. Pentru ca daca va fi dus pana la capat, poate mai putem spera ca DNA-ul nu e un simplu instrument de politie politica, ci chiar o institutie care mai ordoneaza „paletele relationale”. Iar Victor Ponta mai poate demonstra ca PSD-ul nu e o asociatie de grupari cu caracter obscur. Daca da inapoi, a pierdut batalia pe termen lung.

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria Uncategorized

4 răspunsuri la „Cazul Catalin Voicu sau „paleta relationala” a unui sistem hidos

  1. Crocodilul

    Perfect de acord cu punctul dumneavoastra de vedere. As mai adauga ceva: Partidul Stat al lui Nastase nu s-a desfiintat niciodata cu toate ca au fost alegeri. El dainuie si acum ca un continuator de seama al PCR. Va mai dainui inca 2-3 ani. Poate si mai mult daca nu ne vom mobiliza cum trebuie. Ponta si cel nou de la PC sunt departe sa realizeze ceva.

  2. Popescu Gabriel Mihai

    Ba Crocodilule stai in balta ta si vezi de broastele tele nu scoate capul pe uscat la oamenii seriosi …

  3. Genovel

    Un comentariu INTERESANT dar SUBIECTIV !

    Un vechi proverb spune: „vede paiul din ochiul altuia dar nu vede ……….”

  4. formulaaog

    Sa inteleg ca acest Voicu e o persoana discreta :)) , zic asta ..deoarece a stat atata timp in anonimat…si brusc devine subiect foarte mediatizat…si pe ce…pe „sistem relationa”. O mica remarca …in mai toate inregistrarile efectuate de anchetatori, se observa cuvantul „frate”…. O fi si acest Voicu un om cu sortulet… ( frate , sistem relational , discret pana la un moment dat…eu zic ca sunt destule elemente :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s