Ideologia portocalie: opoziţie = puşcărie

Mi-a fost dat azi să citesc unul dintre cele mai abjecte şi ticăloase articole de presă de mulţi ani încoace. El este semnat de un anume Dorin Ştef, pe care timp de 4 ani în Maramureş n-am avut „privilegiul” să-l cunosc (şi nici nu cred că-mi mai doresc) în Glasul Maramureşului, ziarul condus de prietenii mei Corin Cherecheş şi Marian Ilea. Editorialul tratează, desigur, tema condamnării primarului Cristian Anghel şi spune cam aşa:

Cristian Anghel, preşedintele PNL Maramureş şi primarul municipiului Baia-Mare, pare a fi o victimă a conceptului antonescian referitor la modul cum trebuie condus PNL. Anghel a fost sacrificat pe altarul „opoziţiei liberale”(…)Pozând în victime, dar cu ochii în lacrimi, liberalii s-au aşezat în banca opoziţiei, ştiind prea bine că acest lucru va pune în dificultate liderii locali ai partidului.”

Numitul Ştef Dorin a rezumat astfel pe înţelesul tuturor chintesenţa filosofiei portocalii: opoziţia înseamnă puşcărie, iar compromisul cu Băsescu înseamnă libertatea de a zburda. Vina pentru tot ceea ce se poate întâmpla fiecărui liberal din ţara asta aparţine unui lider politic care refuză compromisul cu sistemul, în speţă lui Crin Antonescu.

Este ruşinos şi jenant că asemenea lucruri au putut fi scrise negru pe alb. Cred că de la Scânteia lui Sorin Toma şi Leonte Răutu nimeni nu şi-a permis să aştearnă pe hartie o asemenea ameninţare. Ştef Dorin poate să fie mândru şi să-şi trăiască momentul de glorie. A exprimat ceea ce nici Traian Băsescu sau băiatul lui de mingi din Maramures Mircea Man n-ar fi avut curajul să spună în public. Şi ne-a dat, de fapt, şi „cheia” sentinţei împotriva lui Cristian Anghel. Şi cu ocazia asta a auzit şi Crin Antonescu că el, Ştef Dorin, există pe această lume.

Rămâne doar să întocmim o lungă listă cu cei care n-au chef să colaboreze cu puterea pedelistă. Ne-am putea oferi singuri pentru arest ca să nu se mai obosească ideologii PDL.

PS. Mă aştept de la Marian Ilea, pe care îl preţuiesc din punct de vedere intelectual şi care rămâne prietenul meu, în ciuda tuturor opiniilor politice care ne despart, să ia atitudine în paginile aceluiaşi ziar pe care ştiu că încă îl conduce împotriva acestui articol dezgustător.

Anunțuri

7 comentarii

Din categoria Uncategorized

7 răspunsuri la „Ideologia portocalie: opoziţie = puşcărie

  1. mayaburzo

    Sunteti un mare demagog.Amintiti-ne de la cine a pornit sesizarea parchetului in legatura cu Anghel?
    Parca erati atunci colegi de partid ?
    Astept sa pretindeti ca Basescu e de vina !

  2. Dana Stote

    Nu ma pricep la introduceri si nici nu imi sta in caracter sa abordez anumite subiecte indirect. Asa ca: cred ca este cazul sa incepem sa ne trezim la realitate. Marii nostri lideri, de orice culoare politica practica o veche metoda mafiota. Ca transportul de marfuri de contrabanda sa treaca neobservat, atrag atentia politiei asupra omului cu sacosa, alias momeala sau carnea de tun. Asa si cu „ai nostri”. Nu spun ca primarii respectivi nu sunt vinovati si ca nu trebuie sa plateasca, dar ei sunt carnea de tun. Adevaratele si valoroasele „bufuri”, „mite”, etc trebuie sa treaca neobservate, iar noi trebuie sa ne concentram atentia asupra ce vor ei sa ne arate. Eu inca astept sa-si puna mai marii nostri capetele unul altuia sub ghilotina. Stiu ca sunt idealista, dar speranta moare ultima. Nu vreau sa ma mut in Congo!

  3. O atitudine oportună. Vorba ceea: drept la ţintă. Bine-ar fi să fiţi la fel de tranşant şi pe sticlă.

  4. dmihalache

    @roxana: as vrea sa ne vedem intr-o zi la o cafea

  5. Aberati, dom’Mihalache! PNL s-a dezis de primarii liberali si de liberalism in momentul in care l-a sustinut pe Geoana! Lasati povestile cu „Proiectul…”. Era o monstruoasa coalitie indreptata impotriva unui om. Atat. Nu una de scoatere a tarii asteia din rahatul in care, de-a lungul vremii, si matale ai pus un mic umar sa o azvarli!

    Iata de ce matale, acuma, esti un evident frustrat, nemanifestat public si neluat in seama nici macar de colegii de partid. Treji.

    1.In 2006, prietenul Vlasin, care a despus la DNA (pe atunci PNA) sesizarea va era coleg de partid. PSD.
    2. Atunci nu v-a deranjat, desi stiati ca se poate lasa cu o condamnare a primarului.
    3. Antonescu stia ca Anghel va fi condamnat! L-a tras pe linie moarta dupa congres, ca joi, pe 18.03, sa se grabeasca sa-l excluda.
    4. Antonescu l-a „vandut” pe Anghel PD-L -ului si opiniei publice, insetate de show cu catuse si edili incarcerati, in schimbul rechinilor mai mari, din jurul sau.
    5. Ati inceput deja lupta interna, in PNL Maramures, ca niste hiene flamande ce se arunca asupra unui cadavru inca aburind.

    PS: Inca ceva, dom’Mihalache… Acest articol ascunde, de fapt, ipocrizia care caracterizeaza omul politic autohton si din pacate si pe dv. V-am stimat. Pana azi!

  6. Pingback: CAZUL CRISTIAN ANGHEL, ATAC STALINIST LA CRIN « Welcome to Roxania

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s