Şase pensii nesimţite care vor salva România de criză

În strategia de aruncare a perdelelor de fum pe piaţă, puterea a mai inventat o temă falsă, care a ţinut capul de afiş al televiziunilor de ştiri: „nenorocirea” cumulului pensiei cu salariul în cazul parlamentarului.

Câteva zile puterea a plâns că o hotărâre a Curţii Constituţionale, care spunea că parlamentarii pot cumula pensia cu salariul, a fost pusă în practică de Biroul Permanent al Camerei. Ieri doamna Roberta Anastase ne-a anunţat victorios că va depune o iniţiativă legislativă de modificare a statutului deputaţilor şi senatorilor în vederea interzicerii acestui cumul.

Am fost şi eu curios să aflu care e numărul aleşilor care, în mod nesimţit, ca să folosesc termenul favorit al premierului Boc, îşi permit să sugă sângele poporului, cumulând şi pensia şi indemnizaţia de parlamentar. Ţineţi-vă bine pe scaun: nu e vorba nici de 100, nici de 50, ci de 6 parlamentari nemernici, care s-au gândit că nu e bine să stea la pensie şi au candidat şi au mai fost şi aleşi. Şase.

Am făcut o întreagă tevatură mediatică pentru şase persoane. Timp în care salariile profesorilor au scăzut, după cum au scăzut şi veniturile majorităţii pensionarilor. Semn că populismul PDL-ist şi maşinăria de dezinformare a atins într-adevăr cote incredibile. „Este cazul să ne facem curăţenia de primăvară în Parlament, curăţenie în legislaţia care ne priveşte pe noi şi în acest fel să ne eliminăm eticheta de privilegiaţi.”, ne spune patetic doamna Anastase.

Eu îi sugerez să includă în propunerea legislativă şi alte elemente. De pildă: parlamentarii să fie obligaţi prin lege să umble în circumscripţii doar pe bicicletă; ţinuta în forul legislativ să fie îmbrăcăminte de sac; săptămânal să se organizeze o zi de penitenţă în care poporul revoltat să aibă dreptul de a arunca cu roşii în aleşii săi (sau cu altceva, roşiile fiind scumpe); moţiunile la adresa guvernului să fie însoţite nu de un număr de semnături, ci de un număr de zile de muncă efectuate în folosul comunităţii.

Trecând la observaţii mai serioase, ceea ce nu ştie doamna Anastase e că dincolo de populismul iniţiativei ei, care de frică ar putea chiar să treacă, deşi e o prostie, ea tot neconstituţională va fi. Pentru că atât dreptul de a alege şi de a fi ales, cât şi dreptul la pensie sunt înscrise în constituţia acestei ţări şi că nu poţi să limitezi cuiva nici dreptul de a fi ales şi de a beneficia pentru exerciţiul mandatului de o indemnizaţie, nici dreptul de a beneficia de ceea ce statul are a-ţi plăti pentru anii lucraţi în trecut. Dar dreptul nu e punctul forte al pedeleilor. Populismul este însă: cele 6 pensii nesimţite vor aduce salvarea României din criză.

P.S. Pentru autorii de senzaţii horror, pe micile ecrane a reapărut domnul Gust Balosin, împreună cu Gelu Vişan şi cu dl. Hoară. Emisiunile devin din ce în ce mai atractive.

Anunțuri

6 comentarii

Din categoria Uncategorized

6 răspunsuri la „Şase pensii nesimţite care vor salva România de criză

  1. Jimmy

    Din punctul de vedere al agendei lor, trebuie să recunoaștem că-i duce capul.

    Interesante propunerile dumneavoastră neserioase (!)

    Atâta timp cât niciunul dintre ei nu respectă legea, la ce să ne așteptăm? Greșeala noastră este că noi fiind cinstiți ne ghidăm după lege, ei nu! Nici nu-i interesează!

    Trio de la PS, ce să mai zic? Unde l-ar fi locul? La „facultate”!

  2. Cine pula lui Hector e Gust Balosin? Şi, în general, deriva către un sistem neo-fascist nu mai poate fi controlată. Iar în pânzele acestui sistem suflă cu voioşie poporul român, care se mulţumeşte, ca de obicei, cu moartea caprei vecinului. Să fim sănătoşi! O merităm!

  3. Anonim

    Demonizarea Parlamentului si parlamentarilor e de doua ori periculoasa. O data pentru ca loveste institutia fundamentala a democratiei si o data pentru ca prinde la prostime, care simte nevoia sa dea vina pe cineva si sa aiba cu tap ispasitor. Si, desigur, cel mai la indemana e sa dea vina pe parlamentari. Am un sentiment de neliniste, cu asemenea mesaje si atitudini, bate vant de dictatura…

  4. @Au! Vai! Săriţi!
    Închideţi televizoarele! Să declarăm blogosfera „Spaţiu liber de ăia trei!”

  5. Moshe

    Functia de reprimare a impotrivirii claselor rasturnate de la putere…parca asa numea Dej prima functie fundamentala a PCdR. Dupa „curatenia de primavara” se poate trece si la organizarea partidului unic in uzine si intreprinderi.

  6. GUVERNATORUL POLONEZ a declarat acum 1 luna ca FMI a declansat in mod INTENTIONAT criza economica mondiala, prin rapoarte eronate in mod voit, fiindca NU AVEAU CLIENTI!

    Acum, FMI are indatorate TOATE TARILE Europei cu sute de miliarde de euro si dobanzi pe masura, mai putin POLONIA!

    PT TUPEUL Guvernatorului Polonez, si a faptului ca Polonia o duce bine si FARA ”ajutorul” FoNDULUI Monetar International, ASTAZI pe teritoriu rusesc Guvernatorul Poloniei, presedintele, seful de stat major si alti 85 de demnitari si membrii ai stafului polonez mor in accident de avion ?!??! Ratarea pistei de aterizare ?!?!??

    Cit de tampiti ne cred marile mafii internationale?? Este REEDITAREA crimei J.F.K. , ca sa demonstreze lumii intregi ca cine are ciocu mare si se pune contra dorintei de grup mafiot, este ras definitiv si brusc in vazul lumii.

    Sa nu va mire daca anul acesta sau viitor vom auzi de niste imprumuturi colosale cu dobanda preferentiala foarte mica pentru Rusia, acordata de FMI …. o mana spala pe alta…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s