Votăm până iese cine trebuie

Acesta a fost principiul aplicat ieri cu brutalitate de PD-L și de majoritatea parlamentară la votul privind judecătorii Curții Constituționale. Miza era, fără îndoială, mare, pentru că de acum înainte Curtea va fi cea care va decide constituționalitatea, respectiv neconstituționalitatea unor acte ale Executivului sau Parlamentului. Adică ea, majoritar pedelistă fiind, va decreta că orice abuz săvârșit este constituțional. Asupra pachetului de legi privind tăierea pensiilor și salariilor nu-mi mai fac nici un fel de iluzii. El va fi „curat constituțional”…Iar dacă probabil moțiunea de cenzură va trece, printr-o eroare de vot sau datorită vreunei crize de conștiință a unor parlamentari din arcul puterii, ea va fi declarată, cel mai probabil, „neconstituțională”…Curtea ne va spune, la fel ca și Președintele Băsescu, că opoziția n-a numărat cum trebuie zilele lucrătoare și, ca atare, moțiunea de cenzură nici nu a existat…

Ieri puterea s-a mobilizat exemplar…Premierul Boc a uitat de criza economică pentru a se plimba prin Parlament și a împărți promisiuni și amenințări în dreapta și în stânga. Aș fi foarte curios ce a mai obținut UDMR în schimbul episodului de prostituție politică de ieri…PSD și Victor Ponta au greșit după părerea mea impardonabil renunțând în toiul nopții la bătălie și acceptând manevra puterii de a-și impune amândoi judecătorii la Curtea Constituțională. O greșeală ale cărei consecințe se vor vedea pe termen lung…

De multă vreme avertizez, alături de alți colegi și comentatori, asupra derapajului democrației și asupra tentației autoritariste a puterii. Ceea ce s-a întâmplat ieri depășește semnificația unui incident parlamentar picant. Este prima manifestare deschisă, fără perdea, a autoritarismului ce se instaleaza în România. Nu negociem nimic, nu facem nici o concesie, luăm tot, repetăm procedurile de vot până iese cine trebuie – aceasta este paradigma în care funcționează puterea actuală. Încep să cred și eu că singura opțiune pentru opoziție este să părăsească Parlamentul și să coboare în stradă…

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Uncategorized

Un răspuns la „Votăm până iese cine trebuie

  1. Amazon

    Fiecare ciora isi vede puiul sau cea mai talentata privigetoare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s