Scenariu sau pur şi simplu prostie?

Curtea Constituţională a pronunţat finalmente decizia în ceea ce priveşte cele două controversate proiecte de lege ale curbei de sacrificiu. Aşa cum ne-a obişnuit în ultimul timp, Curtea a dat şi astăzi o decizie ambivalentă cumva: a decretat ca neconstituţională tăierea pensiilor, şi era greu să facă altfel de vreme ce există practică în jurisdicţia europeană în materie, dar a prezervat şi privilegiile pentru pensionarii magistraţi şi procurori, prevalându-se de un mic artificiu al Constituţiei. Repet, ca de obicei în cazul Curţii Constituţionale, una caldă şi una rece…

Salvarea pensiilor foştilor magistraţi şi procurori de recalculare ne interesează mai puţin acum. Mai importante sunt consecinţele deciziei în ceea ce priveşte curba de sacrificiu de 15% ce urma să fie aplicată pensionarilor în general. Vă reamintesc: acordarea celei de-a doua tranşe a împrumutului de către Fondul Monetar Internaţional era condiţionată de validarea, în ultimă instanţă, de către Curtea Constituţională, a strategiei de reducere a deficitului bugetar enunţată de Băsescu la 6 mai şi asumată ulterior de guvern. Fondul a spus în mod explicit că până când legalitatea acestor măsuri nu va fi validată, cea de-a doua tranşă nu va fi eliberată.

Suntem, deci, în următoarea situaţie: din pachetul de reducere a cheltuielilor a rămas jumătate. Se aplică doar tăierea salariilor. O veste bună pentru cei patru milioane de pensionari, pe care puterea i-a isterizat în ultimele două luni. Cu Fondul trebuie, în mod normal, convenită o nouă scrisoare de intenţie, cu noi măsuri, cea veche fiind de acum caducă.

Unii s-au grăbit să descifreze în spatele deciziei de azi a Curţii tot felul de strategii complexe şi ascunse. Ionel Blănculescu ne spunea, de pildă, de acum două luni, că tăierea pensiilor va fi enunţată ca propunere, ca apoi să fie retrasă şi astfel să se creeze o supapă pentru marea insatisfacţie socială. Cu alte cuvinte, populaţia să fie fericită că măcar pensiile nu se taie, chiar dacă salariile bugetarilor se vor reduce cu un sfert. Și că obiectivul final era oricum creșterea fiscalității.

Alţii, mai pasionaţi de jocuri politice, mi-au explicat că la mijloc ar fi o strategie sofisticată de despărţire a lui Traian Băsescu de vechea gardă din PDL: deja celebra tripletă Blaga – Videanu – Berceanu, care ar trebui să-şi asume eşecurile, să plece acasă, pentru a face loc unei noi generaţii de lideri.

Poate că uneori noi, cei care analizăm sistemul politic, tindem să construim explicaţii mult prea elaborate pentru şirul de evenimente şi decizii, care, în fapt, sunt mult mai simple. Nu văd la ora aceasta cum Traian Băsescu ar putea exploata în beneficiul său decizia Curţii privind pensiile. Ea, măsura tăierii pensiilor, a fost anunţată de el personal. Nu de Blaga, de Videanu sau de Berceanu…

După feţele miniştrilor care intrau sau ieşeau din guvern sau de la reuniunea PDL, nu am sentimentul că e vorba de vreun scenariu. Sau, oricum, scenariul s-a scris fără ei. Nu exclud ca în această chestiune să avem de-a face pur şi simplu cu o înşiruire de strategii greşite, care au condus la o enormă prostie. Scenariu sau prostie pur şi simplu, putem constata că România a mai pierdut două luni pentru aplicarea a ceea ce ar fi trebuit să fie un plan normal şi raţional anti-criză. România a stat două luni într-o stare isterie colectivă şi într-un blocaj generalizat, fără cea mai mică tentativă de a mişca economia din loc, aşa cum fac alte state.

De guvernul Boc nu cred că mai este de discutat în momentul de faţă. El a contabilizat al o mie-lea eşec, credibilitatea lui este zero şi gestul de bun-simţ ar fi să-şi demisia. Ceea ce însă, probabil că nesimţirea PDL-istă nu va permite. Opoziţia are datoria de a depune o nouă moţiune de cenzură. Decizia Curţii nu este un simplu act juridic, ea penalizează toată strategia, dacă se poate numi aşa, de reducere a deficitului bugetar propusă de guvernul Boc şi de preşedintele Băsescu.

În acest tablou halucinant al scenariilor posibile şi prostiei, îmi lipseşte o singură piesă: ce face şi ce crede Banca Naţională a României în frunte cu Mugur Isărescu? Pe el îl credeam mai profesionist şi cu mai mult scaun la cap. Poate el asista chiar aşa, pasiv, cum băieţii ăştia pun ţara pe butuci? Sau poate sunt unele probleme la BNR, pe care noi nu le ştim sau nu le putem intui?

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Uncategorized

2 răspunsuri la „Scenariu sau pur şi simplu prostie?

  1. Ar putea fi scenariu, dar e prea complicat, prea savant, cu prea multe necunoscute … Ar putea fi si prostie crasa. Dar, mai curand, cred ca este vorba de o defectiune.
    In ceea ce il priveste pe guvernatorul BNR, ma abtin. Mai e un inalt functionar public in functie din 90 oana acum?

  2. bla bla

    @adrian , poate chiar asta e defectiunea?!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s