Dupa “Tusvanyos”: nevoia de actiune inteligenta, nu de tacere complice (II)

Ca atare, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România va fi presată şi dinspre Budapesta pentru un anumit tip de escaladare a cererilor autonomiste. Şi aceasta, în contextul în care fragilitatea suportului parlamentar al guvernului face ca supravieţuirea puterii PDL-iste să depindă aproape în exclusivitate de prezenţa în coaliţie a UDMR. Este de presupus că liberal-democraţii, din interesul de a se menţine la putere, vor ceda sistematic aproape oricăror pretenţii UDMR-iste. S-a văzut acest lucru şi la dezbaterea legii învăţământului, unde pretenţia absolut nerezonabilă ca până şi istoria şi geografia României să fie predate în limba maghiară, a fost susţinută, cu argumente uneori puerile, de ministrul Daniel Funeriu.

Dezbaterea privind regionalizarea şi reorganizarea administrativ teritorială, pe care înţeleg că PDL doreşte să o declanşeze la începutul toamnei, va crea un teren fertil pentru pretenţiile autonomiste. De altfel, unul dintre liderii radicali maghiari, Toro Tibor, a descris planul în trei paşi pentru obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc. Prima ţintă este ruperea celor trei judeţe – Mureş, Harghita şi Covasna, de Regiunea de Dezvoltare Centru şi constituirea unei noi regiuni. „Nu vrem ca la redesenarea noilor regiuni de dezvoltare Ţinutul Secuiesc să fie împrăştiat în mai multe regiuni. Trebuie să fie una dintre regiunile noi de dezvoltare.”, a spus Toro Tibor pentru Ziarul Adevărul. Pasul doi înseamnă, în viziunea liderilor maghiar, constituirea unor guverne regionale, idee la care înţeleg că achiesează şi arhitecţii PDL-işti ai planului de reorganizare administrativ – teritorială. Pasul trei ar fi ca Ţinutul Secuiesc să aibă un Consiliu Regional propriu şi Guvern, fiind o regiune autonomă cu statut special. Nu ştim cum va sta această regiune cu resursele financiare, ţinând cont de nivelul precar de dezvoltare economică. Oricum, reorganizarea administrativ-teritorială va fi un test major pentru autorităţile române.

Nici în plan extern nu stăm prea bine. Pe fond de criză şi de slăbire evidentă a solidarităţii europene, pescuitorii în ape tulburi, inventatorii de noi concepte sau presiuni pot oricând apărea. România a ratat să-şi construiască un profil, o identitate şi o influenţă în interiorul Uniunii Europene. Traian Băsescu nici nu este băgat în seamă în concertul de influenţe continental, iar ţara noastră e privită ca un „copil problemă”, mulţi regretând deja că nu a fost lăsată pe dinafară în procesul extinderii UE. Prin urmare, o problemă internă a României, fie ea şi de natură etnică, nu va genera solidaritate europeană.

Pentru Viktor Orban şi Ungaria, Traian Băsescu reprezintă partenerul ideal. Neavând profil european marcat, Traian Băsescu nu-l va putea concura niciodată pe Viktor Orban, aspirant la statutul de lider regional. De aici şi raţionalitatea sprijinul pe care Viktor Orban şi FIDESZ l-au dat lui Traian Băsescu, dincolo de aşa-zisele afinităţi doctrinare în PPE. Un alt preşedinte al României, mai ales provenit din zona de politică externă şi cu aspiraţii de a-şi construi un statut european, i-ar fi creat probleme lui Viktor Orban.

Puţini au înţeles de ce Şcoala de vară de la Tuşnad a fost aşezată sub titlul „Europa Centrală – Centrul Europei”. Cunoscătorii ştiu că Europa Centrală e mai degrabă un concept funcţional când anumite interese o cer şi mai puţin un areal geopolitic efectiv. Despre Europa Centrală nu s-a mai auzit nimic de prin 1995-1997. Conceptul avea atunci rolul de a justifica extinderea NATO cu aşa-zisul Grup Vişegrad. După ce acest obiectiv a fost atins, utilizarea Europei Centrale a dispărut. Pot crede că acum conceptul este resuscitat pentru a crea o anumită bază ideologică aspiraţiilor de leadership regional ale lui Viktor Orban.

În plus, Ungaria va deţine începând cu 1 ianuarie anul viitor preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. În cele şase luni, Ungaria ar putea încerca să impună o anumită agendă dezbaterii europene, o agendă care va fi probabil legată şi de programul FIDESZ, inclusiv de extinderea autonomiilor în „spaţiul Europei Centrale.”

Am făcut această lungă prezentare tocmai pentru a descrie un peisaj mult mai complicat al provocărilor prezente şi viitoare, dincolo de episodul declaraţiilor Pastorului Tokes. Un stat slab, un guvern cu sprijin politic fragil, un preşedinte fără prestigiu internaţional nu vor putea însă gestiona aceste provocări. Aici este nevoie de mai mult decât declaraţii de condamnare, e nevoie de acţiune inteligentă atât pe plan intern, cât şi pe plan extern.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s