Frenezia „pumnului în gură” în partide

Nu cred că vreunul dintre cititorii acestui blog m-ar putea bănui de vreo prietenie cu Mircea Geoană. Ştiţi foarte bine părerile mele în raport cu actualul preşedinte al Senatului, cu care am avut momente de tensiuni şi conflict. Mi-a fost însă milă de Mircea Geoană când l-am văzut ieri ieşind spăşit de la Biroul Permanent Naţional al PSD, care a decis că al doilea om în stat trebuie să tacă din gură vreo şase luni. Sincer, n-am înţeles cât se întind limitele acestei tăceri. Şi dacă BPN al PSD îi va fi făcut lui Mircea Geoană o listă cu subiectele asupra cărora are dreptul să vorbească sau nu. Pot înţelege însă, după această decizie, că România nu mai are preşedinte de Senat, ci un fel de păpuşă care stă pe scaun şi care cere aprobare de la partid, sub incidenţa sancţiunii de excludere. Este, probabil, o premieră demnă de Guiness Book, eu cel puţin necunoscând cazuri similare în lumea democratică.

Sigur, Mircea Geoană a devenit „beneficiarul” unui sistem pe care el însuşi l-a impus şi l-a practicat. Sancţionarea oamenilor ca să dăm „coerenţă” mesajului n-a fost inventată de Victor Ponta. Când era „domnul Preşedinte” cu „P” mare şi toţi contestatarii de astăzi făceau coadă la uşa lui şi nu îndrăzneau să-i contrazică deciziile proaste, Mircea Geoană uza şi el de aceleaşi argumente: partidul are nevoie de o singură voce, părerile critice nu au voie să se exprime în media şi ele trebuie reprimate, în scopul câştigării puterii. Este oarecum distractiv să-l vedem azi pe Mircea Geoană, de data aceasta în postură de subiect şi nu comanditar al politicii „pumnului în gură”, când e vorba de partidul din care faci parte.

Eu comentez acest episod din perspectiva unui om care a fost luat în colimator, nu o dată, pentru tentaţia de a vorbi în public despre problemele formaţiunii politice căreia îi aparţinea. Pe atunci domnul Geoană era la butoane, iar eu ţintă, ameninţat cu excluderi, tăieri de pe listă şi alte oribilităţi ce i se pot întâmpla unui politician care este „contra curentului.” De aceea, nu pot privi decât cu un anumit simţ al umorului spăşenia de luni a domnului Mircea Geoană.

Fenomenul merită însă o analiză aparte. Dacă ne uităm şi în ograda PDL, lucrurile nu stau mai bine. Traian Băsescu ne spune că i-ar fi dat afară pe Preda, Voinescu şi pe alţii, care s-au gândit să genereze pe bloguri idei alternative la politica oficială a partidului de guvernământ. „E punctul zero”, ne spune Emil Boc, cine va mai vorbi în afara cadrelor statutare va fi sancţionat.

În Partidul Naţional Liberal n-avem încă o situaţie similară. Deși aș putea suspecta că unor colegi le-ar place asemenea mecanisme de reacție …

În linii generale, avem o problemă de mentalitate. Nu ştiu, dar aş putea intui că sorgintea ei e undeva în moştenirea comportamentală a partidului comunist: şeful are întotdeauna dreptate; linia oficială nu are cum să fie contrazisă; dezbaterea trebuie purtată în spatele uşilor închise, nu cu publicul şi nu pentru public. Cam acestea sunt argumentele pe care le invocă partizanii politicii „pumnului în gură” în partide. Ei voi spune întotdeauna ritos: critica sau viziunile alternative trebuie dezbătute doar în interiorul forurilor statutare. În faţa opiniei publice trebuie să apărem ca un monolit coerent. Concepţia asupra modului de funcţionare şi exprimare a partidelor politice aduce mai degrabă cu organizarea formaţiunilor militare sau paramilitare. O trupă care merge la război şi toţi trebuie să vorbească în aceeaşi limbă. De aceea, valorizată prin sediile de partid este nu creativitatea politică, ci supuşenia, modul în care „comunicatorii” livrează „mesajele” pe televiziuni…

În fine, elementul cel mai comic al politicii „pumnului în gură” în partide ţine de faptul că este practicată de cei care, în mod conjunctural, printr-un congres sau prin alte forme, au ajuns la putere în formaţiunea politică respectivă. Altminteri, dacă n-ar fi fost la putere, preferau „libertatea de expresie” şi „democraţia internă”…

„Este interzis să interzici ! Delictul de opinie nu poate fi sancţionat într-un partid democratic şi într-o ţară democrată.” L-am citat pe Adrian Severin, vorbind de faimoasa decizie în speţa Mircea Geoană. Un punct de vedere corect, pe fundamentul unui crez democratic şi european. Poate ar trebui să-l bage la cap mai mulţi „corifei” ai politicii româneşti…

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria Uncategorized

4 răspunsuri la „Frenezia „pumnului în gură” în partide

  1. Un liberal deja optimist

    Si mie mi se pare revoltator ce se petrece la psd. Totusi, Mircea Geoana e castigatorul detasat al prezidentialelor, exceptand 1990.Mircea Geoana, dincolo de slabiciunile inerente unui tanar politician, uneori infuientat de soacra si nevasta este un adevarat lider politic care si-a pus fundul la bataie de vreo patru ori in interesul partidului sau, mereu fiind sabotat. Vreau sa-l vad si pe Ponta punandu-si fundul la bataie , macar pentru el insusi. „Rusine Adrian Nastase!”

  2. nod

    Salut,
    E o tampenie pumnul in gura – o despartire demna e preferabila , e democratica. Geoana se lasa calcat in picioare . Asta e PSD -ul , partidul minciunii al fariseismului adevaratul , dar nu unicul , mostenitor al pcr . hai sa vorbim si de ale noastre . e timpul schimbarii .

  3. Sesizez cu oarecare ingrijorare cresterea tentatiei excluderii si graba cu care unii se reped sa propuna sau sa recurga la aceasta solutie. Riscul si mai mare este perpetuarea si generalizarea acestei practici, cu o componenta vindicativa accentuata, care nu face decat sa deprecieze raporturile umane si institutionale din interiorul partidelor si sa ofere un spectacol dezolant publicului. Pentru ca, pana la urma, intre societate si partide exista o reciproca reflectare. Partidele care gestioneaza in mod conflictual problemele interne nu fac decat sa reflecte maniera in care sunt gestionate in general lucrurile in societate si invers. Mentalitatea si abordarea sunt aceleasi, difera doar nivelele. Poate o sa ma refer mai pe larg la aspectele astea in postare pe blog.

  4. Deocamdata n-avem in PNL, da’ ne cam straduim.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s