Scaunul la prezidiu, „călăreţii” şi „ordinea de precădere”

Am avut astăzi un head line de la PSD: Mircea Geoană şi-a pierdut locul în prezidiul sălii de şedinţă. Conform presei, el a fost retrogradat abia undeva pe poziţia a 7-a de la masa laterală, lângă Viorel Hrebenciuc şi Marian Vanghelie. El a spus că s-a aşezat acolo „din simpatie.” Alţii ar spune că acolo îi era locul…

Eu bănui că, în veche tradiţie comunistă, „călăreţul” i-a fost discret mutat de către personalul care se ocupă de chestiile astea în sediul central al Partidului Social-Democrat. Nu ştiţi ce-i un „călăreţ”? E o chestiune de plastic sau de hârtie cu numele liderului respectiv. „Călăreţii” se aşează prin sălile de şedinţă sau pe la prezidiile reuniunilor mai largi, indicând „ordinea de precădere.” Un alt concept comunist. „Ordinea de precădere” indică cine e al doilea, al treilea, al patrulea, după lider. Nu vă speriaţi, nu e vorba aici doar de PSD. Am văzut această chestiune şi în alte partide româneşti. Mentalitatea comunistă s-a împrăştiat peste tot.

Pe vremuri, kremlinologii analizau cu atenţie componenţa prezidiilor. În lipsa altor informaţii relevante, ea era un indicator pentru schimbările survenite în sistemul de influenţă de la vârful partidelor comuniste. Dacă, de pildă, tovarăşul Egor Ligaciov, fostul secretar ideologic al PCUS, nu mai stătea direct lângă tovarăşul Gorbaciov, acesta era un semnal interpretat în termenii unei slăbiri a influenţei aripii conservatoare din Partidul Comuniştilor. Dacă cineva dispărea din prezidiile congreselor sau plenarelor PCR, era un semn limpede al căderii în dizgraţie.

Mecanismul mental s-a perpetuat în partidele româneşti. Eşti în prezidiu, eşti important. Influenţa se măsoară în numărul de persoane care te despart de şeful partidului. Unii au inventat chiar justificări democratice: de pildă, să aranjăm prezenţa unor lideri în săli de şedinţă în ordinea numărului de voturi obţinut la congres. De-a lungul experienţei mele, am asistat la veritabile bătălii de alcătuire a prezidiilor. Până când ele ajunseseră să fie construite pe trei rânduri, ca să încapă toţi care se considerau importanţi.

Iată de ce, atunci când am ajuns în Parlamentul European, mi s-a părut „mai umană” procedura lor cu prezidiile şi călăreţii: la funcţii egale, „călăreţii” se aşează în ordine alfabetică. Nu există „ordinea de precădere” din mentalul comunist.

Se aude?

Anunțuri

8 comentarii

Din categoria Uncategorized

8 răspunsuri la „Scaunul la prezidiu, „călăreţii” şi „ordinea de precădere”

  1. Semanticus

    foarte bun articolul.
    Unde sa se auda? La PSD sau la PNL?

  2. Inspirată trimiterea la ordinea din prezidiile comuniste.Şi ideea de mecanism mental.
    O rugăminte de gazetar: după „Like”, scrieţi fii cu doi de i. Aşa e corect. Salutări.

  3. ALBERTO

    va rog sa cititi articolul de pe blogul roxanei iordache si aparati profesiile liberale.
    nu mai vegetati atat,aveti munitie din belsug, si voi hibernati.
    in stilul acesta vreti sa atrageti electoratul de dreapta.

  4. Florin

    Eu cred ca dl Mihalache este de cuvant si isi va da demisia din PNL, asa cum a anuntat la Baia Mare.

  5. Semanticus

    @Dan, Florin,
    e pe bune stirea cu demisia?

  6. dmihalache

    @florin
    Nu am spus niciodata ca imi voi da demisia din PNL. Am spus ca voi medita daca voi mai fi sau nu membru al organizatiei PNL Maramures, in cazul in care se va proceda la excluderi…Pentru aceasta decizie mai este vreme…Crezi ca nu ma mai primeste nici o organizatie din tara??

  7. Semanticus

    A, ok, thanks, asta e altceva. 🙂

  8. Cand o sa scapam de mentalitatea comunista si de increderea ca vom „trai bine”?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s