S-a întins prea tare coarda în Parlament!

Funcţionalitatea unui sistem politic democratic se bazează pe un anumit consens care se stabileşte între actori, privind limitele dincolo de care nu se poate trece în acţiunea politică. Aici nu mai e vorba de interpretări privind legalitatea, ci de o înţelegere, cel mai adesea tacită, că anumite situaţii nu pot fi forţate. PDL pare să nu mai respecte acest lucru, punând bazele unui precedent periculos, care, în ultimă instanţă, se va întoarce chiar împotriva sa.

De pildă, cutuma parlamentară din ultimii 20 de ani a funcţionat în sensul că, cel puţin în ceea ce priveşte alcătuirea organismelor subordonate Parlamentului, cum ar fi şi Curtea Constituţională, nu votul decide, ci negocierea şi un anumit algoritm. PDL a desfiinţat această cutumă, pentru că avea nevoie de o majoritate artificială în Curtea Constituţională şi a instituit regula dictaturii majorităţii, după principiul „votăm până iese cine trebuie.” Acelaşi „principiu” a fost aplicat şi la alegerea preşedintelui Societăţii Române de Radiodifuziune. Deşi în consiliul SRR se alesese un preşedinte, în Parlament s-a votat până a ieşit cine trebuia.

În săptămâna aceasta, am mai asistat la încă două momente de ruptură, în raport cu consensul care trebuie să existe între actorii politici, despre ceea ce nu se poate face. Primul a fost votul privind legea pensiilor. Recunosc, practica inventării de cvorumuri „din burtă” nu e nouă. Ea a folosit tuturor partidelor aflate, la un moment dat, la guvernare. În mod tacit însă, toţi au acceptat că această practică e folosită mai degrabă din raţiuni funcţionale, legate de prezenţa în sala de plen a parlamentarilor, în cazul unor proiecte legislative fără impact real. Că era vorba de produsele fitosanitare, de înălţarea la rangul de oraş a unei comune. Nimeni nu şi-a permis însă, în ultimii 20 de ani, ca în cazul unui proiect legislativ major, cum este legea privind sistemul de pensii, să nu numere „pe bune” voturile. În cazul Robertei Anastase, cea care a prezidat şedinţa, mă întreb dacă este vorba de inabilitate sau simplă prostie sau doar de o foarte foarte mare nesimţire.

Al doilea precedent periculos al acestei săptămâni a fost legiferarea funcţionării grupului parlamentarilor care s-au înregimentat în partidul domnului Oprea. În istoria parlamentarismului românesc, dizidenţe politice au existat şi probabil vor mai exista, inclusiv din acelea de natură a modifica echilibrul de forţe în forul legislativ. Însă consensul politic din ultimii 20 de ani a statuat că aceste dizidenţe nu pot fi recunoscute instituţional, chiar dacă ele au existat de facto. Spre exemplu, Alianţa pentru România nu a avut niciodată grupuri parlamentare recunoscute, deşi atât numericeşte, cât şi ca semnificaţie politică era multe peste creaţia domnului Oprea. S-a acceptat prin consens teza conform căreia arhitectura politică parlamentară, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din ea, cu reprezentare în Birourile Permanente, delegaţii, comisii, trebuie să rămână cea stabilită de votul popular, indiferent de transferurile care au loc între timp.

Încălcând sistematic aceste cutume, pe ideea că se poate face orice cu o majoritate conjuncturală şi că nu există limite, PDL s-a angajat pe un drum extrem de periculos. Istoria ne arată că excesele generează întotdeauna reacţii pe măsură. Să ne amintim doar de politizarea administraţiei din perioada 1992-1996, mai cunoscută sub denumirea de „pedeserizare”. Ea a generat o reacţie chiar mai agresivă după 1996, antrenând România într-un cerc vicios al schimbărilor brutale de directori din serviciile statului o dată la 4 ani. Cerc vicios din care n-am ieşit nici acum. Pe ideea că aşa ne-au făcut ei, aşa le facem şi noi.

Procedând aşa, PDL, trecut în opoziţie şi minoritar fiind, s-ar putea să nu aibă o viaţă foarte uşoară într-un viitor Parlament. Sigur, dacă partidul va mai exista.

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria Uncategorized

4 răspunsuri la „S-a întins prea tare coarda în Parlament!

  1. Obuzierul (Alin B)

    pd-isti vor mai exista probabil, supt (!) alt nume…
    În ciuda iluziei lor că 2012 le-ar putea aduce un reviriment DACĂ STAU PE PUTERE PÂNĂ ATUNCI, incompetenţa lor strategică (compensată doar pe termen scurt şi mediu de dibăcia tactică) îi orbeşte – nu văd că ne iau pe toţi cu ei într-o „rostogolire în jos” (care va începe cu adevărat peste ÎNCĂ 3-4 luni…)

  2. Foarte bun articol, subscriu 100%. PDL a aruncat in aer cutumele politice stabilite in timp, ducand lupta politica pana in zona extrem de sensibila a armaturii fundamentale a ordinii de stat. Am scris si eu pe aceeasi linie de multe ori, de ex aici: http://rational-idealist.blogspot.com/2010/03/opriti-reforma-statului-vreau-sa-cobor.html, sau aici: http://rational-idealist.blogspot.com/2010/06/despre-politizarea-ccr-si.html.

    Totusi, in chestiunea grupului UNPR avem de-a face cu mai mult de atat. Nu e vorba doar de incalcarea unei cutume, ci de un atac direct impotriva cadrului constitutional, pentru ca CCR s-a pronuntat deja negru pe alb in aceasta chestiune inca din 2005-2006. Detalii aici: http://rational-idealist.blogspot.com/2010/10/republica-entropica-romania-ro.html

  3. in cazul robertei anastase e vorba de toate cele trei de care pomeniti combinate

  4. Liberalul optimist

    Solutii exista: identificati pdisti, unguri si minoritari curati, cu avere si profesii, persuadati-i si dati jos aceasta putere de rahat. Dar miscati-va mai repede pentru daca atingem fundul crizei, greu mai insufli romanilor sa iasa cu banii la risc pe piata!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s