Securiştii răi şi sistemul securist cel bun

Eu nu am fost niciodată foarte pasionat de dezbaterea privind fosta Securitate. La 20 de ani după Revoluţie o asemenea dezbatere mi se pare perfect inutilă. N-am inventat poate la timp instituţii care să verifice noua clasă politică din acest punct de vedere sau, atunci când ele au funcţionat, cum e CNSAS, au existat anumite semne de întrebare. Mă rog, ca om care am vreo trei certificate de la CNSAS privind necolaborarea cu fosta Securitate, cerute de diverşi „prieteni politici”, discuţia chiar mă lasă rece.

Cum stăm în planul dezbaterii publice însă? Cei cu probleme legate de CNSAS sunt, nu-i aşa, cei răi! Însă sistemul securist al lui Băsescu este „cel bun”. Deci nimeni nu mai discută acum dacă Băsescu a fost sau nu ofiţer activ de Securitate, cu acte în regulă, certificat de registrele Partidului Comunist Român. Că unii dintre consilierii săi au fost găsiţi de acelaşi CNSAS ca informatori, cum e doamna Alexandrina Gătej, care de altfel şi-a dat şi demisia din acest motiv. Că domnul Băsescu trăieşte de mulţi ani într-un fericit concubinaj cu foşti ofiţeri ca Silvian Ionescu sau Marin Antonescu. Ultimul promovându-şi, după acelaşi model satrapic, şi fata ca europarlamentar.

Ce discutăm noi de fapt aici? De ce nimeni nu se întreabă de ce nu vorbim despre sistemul securistic care nu vine din trecut, ci din prezent. Nu e oare regimul Băsescu acela care a adus instituţiile informative şi de forţă drept primă putere în stat? Nu în timpul regimului Băsescu curg în presă stenogramele unor înregistrări telefonice? Unde suntem noi de fapt acum? Într-un stat în care supravegherea regimului Ceauşescu pare o copilărie. Într-un stat în care diverşi oameni din servicii influenţează decisiv licitaţii şi câştigă bani, orientează cariere politice şi impun demnitari.

Cam aici stăm în materia „fostei şi actualei Securităţi”. Aviz deontologilor.

Anunțuri

6 comentarii

Din categoria Uncategorized

6 răspunsuri la „Securiştii răi şi sistemul securist cel bun

  1. Pingback: Securiştii răi şi sistemul securist cel bun - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. MARIN

    Foarte interesant comentariu, dar el se adreseaza celor cu CARTE.
    Traim vremuri in care sintagma SECURITATE/SECURIST a capatat conotatii functie de contextul in care aceasta este utilizata.Liderul de astazi, profitand de gradul scazut de intelegere al unor oameni, accentueaza confuzia dintre securistul care prin actiunile sale apara interesele nationale si securistul care, aparand unele interse de grup (ceea ce se intampla si astazi, dupa cum foarte bine ati sesizat)desfasura actiuni pe care astazi le numim „politie politica”.
    A nu se intelege ca, sunt un fost securist si apar intersele acestei categorii profesionale dar, este regretabil ca, la o distanta de doua decenii, nu suntem in stare sa lasam anumite lucruri sa-si ocupe locul in istorie si sa ne aplecam mai mult asupra problemelor de astazi si a celor ce urmeaza sa vina.

  3. vali plesca

    foarte interesanta atitudinea: ”Eu nu am fost niciodată foarte pasionat de dezbaterea privind fosta Securitate.” ei, s-ar putea sa te pasioneze, nu de alta dar sunt milioane de oameni care au suferit de pe urma ei si carora le pasa. mai mult, profilul lor electoral se suprapunea peste cel al partidului vostru. NU se mai suprapune. ”domnul Băsescu trăieşte de mulţi ani într-un fericit concubinaj cu foşti ofiţeri ca Silvian Ionescu sau Marin Antonescu.” pe cale de consecinta daca portocalii sunt manjiti, sa ne manjim mai abitir si noi, asta asa, ca ”aviz deontologilor”

  4. Anonim

    http://www.cotidianul.ro/134423-Boc-isi-asuma-raspunderea-pe-legile-sigurantei-nationale

    Inca un pas la consolidarea sistemului securist „cel bun” al lui Traian Basescu

  5. Emil

    Cand vorbin despre Securitatea de azi folosim apelativul Servicii . Ca aceste servicii exista si sunt active rezulta si din efectivele pe care le cuprind si de cat de bugetivore sunt , dupa cum rezulta si din ploaia de interceptari telefonice ce inunda massmedia mereu , permanent si in proportie de masa ,ca sa folosesc o sintagma revoluta . Scopurile si mijloacele acestori domni imi scapa, presupun dintr-un elan de bunavointa si incredere, ca sunt animati de idealuri innalte in sustinerea principiilor statului de drept , a democratiei s.a.m.d. o nedumerire totusi ma incearca , cum se face ca atat de dotati tehnic cum presupun ca sunt , atat de specializati si abili cum iarasi presupun ca sunt nu reusesc sa puna frana coruptiei , hotiei , disolutiei autoritatii in Romania . La cat de multi sunt ar fi de asteptat sa avem un loc mai bun in ierarhia facuta la nivel european si mondial cand se cuantifica gradul de coruptie al unui stat sau poate treaba acestor domni nu este intr-atat aceea de a veghea sa avem un stat curat cat mai ales sa incurce si sa descurce diverse intrigi politice ori economice in diverse zone sau paliere ale administratiei si puterii. Ca domnul Basescu este inconjurat de servicii nu ar trebui sa ne ingrijoreze , ingrijorarea vine cand vedem ce face sau poate ce nu face cu ele . Trimiterile pe care le face , mai totdeauna insinuant si aproape niciodata direct si documentat la adresa unor oameni , adversari prezenti ori trecuti ai domniei sale ma fac sa le dau tot atata crezare cat putem da unei glume nesarate spuse la un pahar. Concluzia este una singura : hai sa glumim cu Traian Basescu despre Securitate , ha,ha,ha !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s