Mecanismele diversiunii: „sancţiunile din PNL”, „Voiculescu vs. Geoană”

Nervozitatea stârnită de încheierea alianţei între PNL şi PC şi de perspectivele acesteia este demonstrată, cu vârf şi îndesat, şi de mecanismele diversiunii care s-au pus în mişcare în aceste zile.

Primul: tema presupusei sancţionări a acelor liberali care în Delegaţia Permanentă s-au pronunţat, în mod democratic, împotriva acestei mişcări politice. Cum funcţionează un asemenea mecanism? Într-o oficină de presă cunoscută pentru simpatiile ei pro-pedeliste, în special „aripa Macovei”, am numit aici Hotnews, apare brusc o ştire „pe surse:” „Surse din interiorul PNL au declarat pentru HotNews.ro ca liderul PNL, Crin Antonescu, intentioneza sa dea un exemplu si sa ceara sanctionarea in sedinta Biroului Politic a lui Ludovic Orban pe fondul declaratiilor facute de acesta impotriva Aliantei PNL-PC. Aceleasi surse sustin ca, in urma publicarii unui editorial in care il critica pe Antonescu, Adriana Saftoiu risca sa fie exclusa din PNL.”

Cine citeşte modul de construcţie al ştirii îşi poate da seama că ea a fost formulată foarte abil, astfel încât să nu poate fi contestată, dar în acelaşi timp să încetăţenească ideea că ne aflăm în faţa unui act politic care se va produce fără dubiu. Plus că ştirea a mai fost asezonată şi cu „ingredientul” că cei care s-au opus alianţei cu PC vor fi hăituiţi de trustul Intact.

Rostogolită aşa, dezinformarea a început brusc să aibă o viaţă proprie, fiind tratată ca reală şi căpătând statutul de adevăr. Chiar şi pentru instituţii media serioase, cum ar fi Radio România Actualităţi. Care mi-a cerut ieri un comentariu oficial asupra acestei non-ştiri. I-am întrebat pe cei de la RRA ce ar trebui să fac dacă „pe surse” ar apărea zvonul că PNL a hotărât ca Ludovic Orban să fie „primul liberal român care calcă pe Lună?” Ar trebui să comentez şi această chestiune?

În capcana mecanismelor dezinformării au căzut, din păcate, şi oameni mult mai serioşi, cu vastă experienţă politică, cum ar fi foştii preşedinţi ai Partidului Naţional Liberal, care, chestionaţi de România liberă, şi-au spus, de bună credinţă, părerea asupra acestei tâmpenii. Ceea ce practic a umflat şi mai mult gogoaşa.

Cum „curge” această strategie de dezinformare se vede din acelaşi articol din România liberă de astăzi. Din care rezultă că eu, Dan Mihalache, alături de Puiu Haşotti, aş propune sancţionarea Adrianei Săftoiu şi a lui Ludovic Orban. O domnişoară de acolo scrie negru pe alb: „Despre sancţionarea Adrianei Săftoiu au vorbit şi alţi membri ai partidului precum, Dan Mihalache sau Puiu Haşotti, care au ţinut să precizeze că aceasta ar trebui să-şi însuşească disciplina de partid.” Or eu, întrebat de Newsin, am spus doar că poziţia Adrianei Săftoiu e „marginală în partid” şi că are anumite frustrări. N-am rostit niciodată cuvântul „sancţiune” şi nici n-aş fi făcut-o din principiu. Pentru că, trecând eu însumi prin situaţia în care am fost sancţionat pentru delict de opinie, ce-i drept într-un alt partid, n-aş susţine niciodată o asemenea măsură. Cred în libertatea de expresie în cadrul statutar la partidului, inclusiv în dreptul de a-ţi spune părerile în media, pentru că am simţit pe pielea mea ce înseamnă să nu-l ai.

A doua diversiune a încercat să-i pună cap în cap pe Dan Voiculescu şi pe Mircea Geoană, ultimul fiind, până nu de mult, un susţinător vocal al unei coaliţii social-liberale. Drept pentru care s-a inventat o altă non-ştire: respectiv Crin Antonescu i-ar fi promis preşedinţia Senatului lui Dan Voiculescu. Sigur, nimeni nu l-a întrebat şi pe Crin Antonescu. Am încercat să-i explic unui reporter de la Evenimentul zilei că acest lucru nu numai că nu a fost discutat, dar că nici tehnic nu se poate realiza. Cu toate argumentele care ţin de Regulament şi de aritmetica din Senat. Că postul e al PSD-ului, că preşedintele poate fi revocat doar de grupul politic care l-a propus, că nu există majoritate etc. N-a contat, tema fusese lansată de răspândacii portocalii.

Din nou, bârfa tinde să devină un adevăr incontestabil. Alina Mungiu Pippidi scrie şi ea azi în România liberă. Cităm: „Era oare nevoie ca Antonescu să oficializeze relaţia lui cu Voiculescu şi să îi promită oficial funcţia de preşedinte al Senatului…” Ştie ea de pe la Heidelberg, pe unde vieţuieşte, ce au discutat liderii PNL, PC şi PSD luni? Nu ştiu eu toată derularea negocierilor.

Deci, pe lângă corul lătrătorilor PDL-işti, în care se evidenţiază cu brio Cristian Pătrăşconiu, mecanismul dezinformării funcţionează din plin. Aşteptăm cu interes următoarele secvenţe…

Anunțuri

6 comentarii

Din categoria Uncategorized

6 răspunsuri la „Mecanismele diversiunii: „sancţiunile din PNL”, „Voiculescu vs. Geoană”

  1. Constructia asta le da dureri mari de cap pompadurilor portocalii, eventualitatea ca proiectul unificarii opozitiei va reusi, da peste cap multe calcule ale puterii care s-ar fi jucat linistit cu neuronii romanilor pina in 2012 , poate si dupa.

    Analizand conflagratia mediatica declansata impotriva acestor miscari ,putem conchide ca disperarea puterii atinge cote alarmante.

    „De ce le este frica, nu scapa” – citat din clasici inca in viata

  2. ivi

    Se pricip la diversiune …se vede ca sunt inca securisti (pardon acum sri-isti cu leafa de la tot poporul…)

    Insa dincolo de demontarea analitica a diversiunii trebuie mai ales reanruncata in ograda baseilor si a pd-bocilor, printr-o formulare de forta, care sa fie nu priceputa ci perceputa, deci la nivel de perceptie directa …exemplul cel mai elocvent este ceea ce a facut Crin cu ultimatumul de 48 ore fata de presedintele diversionist-securist
    …numai asa se poate lupta cu profesionistii diversiunii

  3. Doamna Pipidi s-a demascat definitiv: este o simpla propagandista portocalie, si o multiplicatoare de dezinformatii si manipulari.
    Intregul ei articol este construit pe o minciuna, pe o informatie neconfirmata si neverificata de nimeni, pe un zvon: Crin i-ar fi oferit lui Voiculescu a doua functie in stat. (Ceea ce chiar daca ar dori nici nu ar putea!).
    Asa functioneaza dezinformarea si propaganda, iar AMP, hotnews sau corul de propagandisti portocalii, sunt simple unelte.

  4. atreides

    Chestia cu presedintia Senatului s-a clarificat in seara asta, la Ora de Foc au fost si Crin si AMP, iar Crin a spus clar ca nici vorba sa-i fi promis lui Voiculescu acesta functie.

  5. Obuzierul (Alin B)

    Motto: The best argument in favor of democracy is a five-minute conversation with the average non-democratic leader

    Arealul si forta lor de impact este in continuare mult mai mare…
    Daca faptele liberalilor (cu semnificatii intrinseci) ar fi imbracate si cu simboluri simple, elementare (fara conotatii, de nemanipulat) nu ar dura mult pana ce intregul arsenal pd ar deveni inutilizabil
    Aparenta unei opozitii interne PUTERNICE are rosturile ei… Transmite implicit „slabiciune”, „nesiguranta” doar daca nu e insotita spre exemplu de fotografia unei strangeri de mina…

  6. Un liberal deja optimist

    Cel mai tare imi place cum se implica in manipulare BNR si elefantul care o conduce. Deja a dat 2 interviuri la 2 televiziuni, iar bietul A. Vasilescu cred ca mai ia un salariu de pe la toate televiziunile pe unde apare.In loc sa intervina in economia reala BNR salveaza bancile straine si guvernul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s