Reforma finanţării campaniilor electorale

Tema a enunţat-o, din păcate, preşedintele Traian Băsescu. Aici cred că este vina opoziţiei de a nu fi fost în stare să propună la timp un proiect coerent. Pentru că ea, opoziţia, a fost cea mai defavorizată de comercializarea extremă a politicii româneşti. Şi opoziţia ar fi avut datoria să construiască, imediat după alegerile prezidenţiale, legislaţie în materie de finanţare a campaniilor electorale.

Nu cred în declaraţiile lui Traian Băsescu pe acest subiect. Nu este el cel care să-l ridice şi care să indice soluţii. Traian Băsescu a beneficiat din plin de mita electorală pe care locotenenţii săi au împărţit-o în varii forme, de la găleţi la porci vii, prin diverse localităţi.

Reforma finanţării campaniilor merită însă atenţie şi un efort concertat al partidelor din opoziţie. Eu văd eliminarea corupţiei electorale printr-un set normativ, care să prevadă:

  1. În legislaţie trebuie să scrie foarte limpede care sunt materialele de propagandă electorală legale într-o campanie, respectiv afişe, mash-uri, programe tipărite, calendare, eventual pixuri şi brichete. Atât. Distribuirea oricăror alte materiale, că e vorba de fulare, de geci, de găleţi, va deveni astfel o infracţiune.
  2. Sancţiunile penale pentru orice formă de mită electorală sau de încercare de a influenţa procesul de alegeri în cabina de vot trebuie foarte serios înăsprite şi introdusă procedura judecării în stare de urgenţă, în 48 de ore, a acestor încălcări ale legii.
  3. Este necesară reorganizarea Autorităţii Electorale Permanente, ca instituţie menită să vegheze la corectitudinea procesului electoral, inclusiv sub dimensiunea finanţării. Din păcate, unii „şmecheri” din politica românească au avut grijă, în timp, ca Autoritatea Electorală Permanentă să fie un fel de „câine de pază cu botniţă”. Adică, după sistemul românesc, să mimeze că face treabă fără nici un rezultat. De aici şi structura umană pe care diverse partide au propus-o pentru AEP. Nu comentez mai mult. Acolo nu e un „Cerber”, ci eventual un spectator.

Cam asta cred eu că ar trebui făcut în materia reformei finanţării campaniilor electorale. Soluţia avansată de Traian Băsescu, aceea ca bugetul de stat să suporte cheltuielile candidaţilor, poate fi interesantă şi se aplică în anumite ţări.

Am dubii însă asupra oportunităţii acum. Va fi foarte greu de explicat unui public sărăcit de criză de ce trebuie să plătească el costurile alegerii parlamentarilor sau consilierilor locali. Sunt şi alte chestiuni tehnice asupra cărora se aşează un semn de întrebare.

La îndemână ne stau rezolvări mult mai simple.

Anunțuri

8 comentarii

Din categoria Uncategorized

8 răspunsuri la „Reforma finanţării campaniilor electorale

  1. AS

    eu as introduce desfiintarea actualei autoritati electorale si as organiza alegerile prin doua institutii apolitice si care acapareaza increderea populatiei, biserica si armata si introducerea votului obligatoriu numai la adresa de domiciliu, inclusiv pe cei care nu sunt in romania(cu exceptia angajatilor de stat la misiuni externe). se invoca patriotismul diasporei, ok, de acord sa-si manifeste patriotismul cu adevarat facand un drum in tara pt a-si exercita dreptul la vot. e usor sa fi manipulat si sa decizi, asa cum s-a intamplat soarta celor care au ales sa ramana in tara.

  2. Pingback: Reforma finanţării campaniilor electorale - Ziarul toateBlogurile.ro

  3. Angela

    ….trist dar adevarat ce spui tu, insa mai acum 2-3 ani am primit „in dar” de la un umil consilier din primaria Popesti-Leordeni…ghici ce?…o galeata galbena de plastic (10 l, dupa buget) cu un scris albastru evident si de orientare PNL: „Votati Trache primar!!!!”…care este ….si in prezent….toata stima pentru el, sincer…insa obiceiul si mai ales partidul nu conteaza, toti au aceleasi apucaturi spagiuitoare si umile atunci cand este vorba de un interes.
    Ar mai fi multe de zis, insa nimeni nu se gandeste sa mai si munceasca in tara asta, toti asteptam pomenile electorale si ziua de salariu…ca asa facem de 20 ani incoace….
    In rest, toate bune, sa fim sanatosi si „sa traim bine!”

  4. Arogantu'

    AEP nu are botnita (cel putin – nu la vedere).
    Are, in schimb, in loc de ‘dinti’ niste dragute de limbi catifelate …. mmmmm, o minunatie !
    Ba’secu stie de ce !
    😀

  5. Ideile dumneavoastra sunt bune, dar daca s-ar introduce cum ar mai castiga alesii de acum alegerile? Raspuns: nu le-ar mai castiga.
    Ar fi bine sa fie cum va doriti dumneavoastra.

  6. PAPASTRATOS

    Stimate Domn,
    Cu tot respectul, am ramas oripilat cu cata sarguinta, astazi, in intervalul orar 13.00-14.00, la Antena 3, ii dadeati idei Guvernului Boc cum sa procedeze in continuare pentru recalcularea pensiilor militare. Felicitari Domnule Mihalache si sper sa fi vazut cat mai putini militari aceasta emisiune !

    • Un liberal deja optimist

      Acum , eu n-as acuza politicenii care isi dau cu parerea pe diferite legi, deoarece nici n-au timp sa se pregateasca. La fel cu contributia pe sanatate. Toata lume zice ca se retine pana 740 lei, pentru ca asa a fost initial. Ulterior, din foame de bani au luat 5,5% din toata suma care depasea 740 lei.Cu pensiile militarilor e si mai complicat pentru ca se aplica 2 legi, o HG si cate un ordin de ministru. Mai rusinos e cum se comporta reprezentantii puterii. Disperati si maniosi pe decizia ICCJ, l-au trimis pe Visan sa spuna ca o judecatoare de la Cluj este in conflict de interese din cauza sotului militar. Ori sotul n-a fost parte in proces. Abia mai tarziu, la ICCJ s-au implicat si sindicatele. Sa nu mai zic de diversiunile si minciunile lansate de cateva ori pe zi de deja „celebrul” Fratila.

  7. Pingback: Simona Ionescu » Lista mea cu bloggeri de premiat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s