Să ne distrăm cu Albă ca Zăpada…

Pe măsură ce se apropie congresul democrat liberalilor, zvonistica în jurul proiectului unui nou partid, a Albei ca Zăpada, crește în intensitate. Dan Tăpălagă, ideologul aripii radicale a băsismului, ne explică vineri pe Hotnews, într-un articol “programatic”, că “ideea infiintarii unui nou partid a facut masa critica… De acum, pare o chestiune de timp. Nu daca, ci cand se va intampla? Cine-l va impune? Cum o va face? Cine va prelua in mod credibil stafeta? In numele cui?”. El enumeră cronologia declarațiilor diverșilor actori implicați în proiect, precum și modul în care noua formațiune, de dreapta și cu intelectuali curați, ar trebui să se construiască de jos în sus.

Spre deosebire de el și de alții, eu cred că Albă ca Zăpada nu se va naște niciodata, ca e o simplă fantasmă a unora sau mai degrabă un instrument de presiune a unui grup în lupta de putere din interiorul Partidului Democrat.

Pentru că nu-l cred nici pe Traian Băsescu chiar atât de inconștient pentru a face un mare serviciu opoziției prin fracționarea PD-ului, și așa situat la cote electorale foarte joase. Un nou partid, fie el și girat informal de Traian Băsescu, va trebui în primul rând să se delimiteze de PD și să explice de ce anumiți oameni de acolo consideră că acesta a devenit nefrecventabil. Ceea ce va accentua degringolada formațiunii aflate la guvernare. În plus, noul partid va trebui sa-și explice legăturile cu Traian Băsescu, ceea ce nu e neapărat în avantajul unei construcții noi. Ideea că unii îl iubesc încă pe șeful statului dar detestă PD-ul nu se susține prin cifrele de sondaj. În materie de încredere și intenție de vot, Băsescu și PD-ul sunt cam tot acolo.

Apoi, “cadrele” noului partid vor trebui luate tot de la PD. De unde altundeva? Teoria despre “activistii generatiei exasperate, care trebuie doar identificati si lasati sa-si promoveze singur liderii, sa-i recunoasca si sa-i accepte in comunitatea lor” e bună pentru seminarii la care participă oameni care n-au făcut o zi de campanie electorală în țară. S-or găsi poate câțiva asemenea “activiști” în București. Însă în comunitățile mici și mijlocii, chiar și în orașe mai răsărite ca Baia Mare sau Cluj, personalitățile respectate care au vrut să facă politică s-au cam înregimentat în partide în ultimii douăzeci de ani. Cine n-a vrut să facă politică, nu cred că va face nici de acum încolo. O știu din experiență proprie…Am încercat de-alungul vremii să aduc asemenea oameni alături de diverse proiecte politice. Am primit multe declarații de simpatie, însă niciodata implicare concretă.

Iar paleta de lideri pe care o ventilează unii și alții pentru partidul Albă ca Zăpada nu e neapărat foarte atractivă. Să fim serioși! Theodor Baconschi e de departe cel mai inexpresiv ministru de externe din perioada post-decembristă. Ca să nu mai vorbim de contra-performanțele sale guvernamentale. Daniel Funeriu e mai expresiv, dar și mai capsoman. După haosul pe care l-a declanșat deja aplicarea noii legi a învățământului, haos care se deruleaza în aceste zile sub ochii noștri, mă îndoiesc că el poate obține măcar încrederea a 5% din corpul profesorilor…Nu văd mari mase oameni încolonându-se în spatele Monicăi Macovei. Cristian Preda sau Sever Voinescu sunt favoriți ai unor jurnaliști bucureșteni, băsiști dezamagiți de guvernare. Notorietatea lor la nivel național tinde spre zero.

Deci care echipă și care infrastructură politică? Sigur că într-un sondaj de opinie poți să pui întrebarea: ați vota un partid nou, de centru dreapta, format din intelectuali și reprezentanți ai societății civile? Sigur că poți obține și un procent mare de opțiuni pozitive, că doar ce să zică oamenii la o asemenea întrebare. Și să tragi concluzia că există “bazin de expansiune”. Dar de la “bazin” la vot e distanță destul de lungă.

Deși ar fi distractiv ca proiectul să se realizeze. N-ar intra în Parlament dar ar mai lua PD-ului 4-5%.

Mi-e teamă însă că după congresul PD nu vom mai auzi nimic despre Albă ca Zăpada. Ea își va fi epuizat rolul de instrument de negociere. Baconschi, Funeriu, Macovei și ceilalți vor intra în conducere iar Băsescu va putea constata că “PD s-a înnoit”…

Anunțuri

8 comentarii

Din categoria Uncategorized

8 răspunsuri la „Să ne distrăm cu Albă ca Zăpada…

  1. Stefan

    Discutiile despre un nou partid au rolul de a aduce aproape votantii lui Basescu, ce au trecut in absenteism (mai ales in Capitala si in Transilvania, unde trebuie convinsi, nu cumparati). Pana la urma candidata PDL va fi Elena Udrea, secondata de un „intelectual” propus ca premier (cel mai probabil Cristian Preda) pentru a da satisfactie „elitistilor” dezamagiti. PDL va merge cu un astfel de tandem si va stimula tandemuri asemanatoare si in randul partidelor aliate (Cristian Diaconescu si Neculai Ontanu la UNPR, de pilda) pentru a reduce cat mai mult din capitalul electoral actual al USL si a putea face din nou guvernul dupa 2012. Cu Basescu presedinte, PDL va parasi puterea doar la ordin, nu in urma rezultatelor alegerilor.

  2. berenger

    sigur, pentru unul care a trecut repejor de la pesedei la postura de ideolog al penelilor, lucrurile or fi clare si de ras, numai ca nu-i chiar asa. si pentru ca am chef sa stric dupa masa de duminica la unii, o explicatie. asa, voi v-ati pus vreodata intrebarea unde sunt cele 20 de procente pierdute de pedelei, ca la voi nu-s. v-ati mai pus intrebarea de ce pesedeaua nu creste peste 35 neam, desi toata lumea se plange de cele mai crancene masuri anti-sociale? si v-ati mai pus intrebarea ce va face activistul si simpatizantul penele cand va trebui sa-l voteze pe ala cu care s-a injurat ani de zile, ala care i-a luat afacerile, legaturile si aranjamentele? ce va face si pesedistul din aceeasi situatie? acuma, cand veti invata sa raspundeti sincer la intrebarile astea (si, deci, corect) aveti o sansa sa luati peste 50%. pana atunci, vorbim.
    ps. mi-am amintit: logica uslistilor era ca, in momentul in care pedeleii criticau unirea lor, asta nu ar fi fost decat un simptom al fricii. putem folosi aceeasi logica si in cazul de fata?

  3. Anonim

    Nici eu nu cred in acest proiect inchipuit. In afara de argumentele expuse mai sus, cred ca tema are si o miza suplimentara. Aceea de a exista in dezbaterea publica, asa ca ipoteza, in contrapondere la constructia politica din zona opozitiei. Se vorbeste acum mai mult despre aceasta „fantasma” decat se vorbeste despre USL. In plus, simbolistica ei poate fi asociata cu tema anti-coruptiei si cu demersurile din ultima perioada. Toate completeaza un puzzle mai complicat, care tine de jocul facut de la Cotroceni si ale carui resorturi marturisesc ca nu-mi sunt pe deplin limpezi.

  4. Pingback: Dan Mihalache: Să ne distrăm cu Albă ca Zăpada… « Blogul galben al lui Gondolin

  5. Berenger: nu stiu daca ai bagat de seama dar noua, uslasilor, nu numai ca nu ne este frica de lupul cel rau dar vrem sa ne si distram cu Alba ca Zapada… Sa iti spunem si cum?

  6. berenger

    gondolin, sigur.

  7. Arogantu'

    Cum mai mor activistii portocalii de grija altuia – se sparie gindul !
    Bey ‘berenger’ – ti-ai pus vreodata intrebarea daca are sens ceea ce scrii ? Cite afaceri mari ai vazut tu luate de la PNL de PSD ? Cind s-o fi intimplat asta, Carcalache – din 2004 pina azi ?
    Ia d-aici una sa-ti turteasca fesul: cum intentionati sa readuceti cei 20% la tirla pedelista – cu votul prin corespondenta ? 😀

    • Liberalul optimist

      Eu zic ca n-ar trebui sa neglijam partidul lui DDD.Infiinteaza filiale peste tot, in sondaje a depasit 17% si poate distorsiona in mod dramatic balanta democratica. Nu conteaza ca sunt niste looseri care stau toata noaptea sa asculte idiotenile crimelor de la Cernavoda! E o masa critica ce poate fi usor alipita pd!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s