Roșia Montana: asalt final

Nu am avut și nu am în principiu nici până astăzi o opinie formată cu privire la proiectul Roșia Montana Gold Corporation. De-a lungul timpului am ascultat și argumente care prezentau acest proiect drept o necesitate și contraargumente, care vorbeau despre exploatarea aurului ca despre o nenorocire în termeni de mediu sau de conservare a vestigiilor istorice. În Parlamentul European și național fiind, au ajuns pe la mine sau mi-au trimis documentații și reprezentanții RMGC, dar și cei ai organizațiilor de mediu. Repet însă, n-am o părere formată, cu excepția faptului că eu cred că guvernele ce s-au succedat în România au greșit tergiversând un răspuns clar, oricare ar fi fost el. Unii spun că în spatele acestor tergiversări s-au ascuns jocuri complexe, în care s-au tranzacționat acțiuni și s-au câștigat bani pe bursă, însă nu am date care să susțină o asemenea opinie. 

De aceea mă uit chiar fără partizanat la asaltul final care a început acum vreo săptămână și care înseamnă din punctul de vedere al susținătorilor proiectului implicarea piesei de artilerie grea numită Traian Băsescu. Asaltul era oarecum previzibil, ținând cont de faptul că RMGC declanșase de câteva luni o campanie mediatică de o intensitate fără precedent. RMGC știe foarte bine că dacă nu rezolvă acum cu acest guvern și cu acest președinte problema, acum cu un an înaintea alegerilor parlamentare, va mai trebui să aștepte o perioadă lungă de timp pentru a obține un răspuns clar. Ar putea specula unii, și pe undeva sunt tentat să le dau dreptate, că în spatele implicării brutale a lui Traian Băsescu stau anumite angajamente, poate chiar finanțări, ajunse la o scadență care trebuie onorată. Altfel nu văd de ce șeful statului și-ar fi asumat deschis, fără niciun fel de perdea, condiția de cel mai mare lobby-ist al României.  Pentru că n-am văzut niciodată, din câtă istorie mondială recentă cunosc eu, vreun șef de stat acționând atât de „pe față” în favoarea unui contract privat pe care o firmă îl încheie cu țara pe care el o conduce. Sigur, declarațiile lui Traian Băsescu, care a dat în mod explicit undă verde proiectului, au efect imediat pe bursă. Și, cum remarca cineva, pe el nu-l „doare gura” să vorbească, pentru că pixul care semnează contractul este la guvern, la Emil Boc și la miniștrii săi. Iar atunci când poate acel contract, aspectele lui de legalitate și oportunitate vor fi puse în discuție, cum s-a întâmplat cu toate marile contracte postrevoluționare – de la Romtelecom la Petrom, nu președintele va avea răspundere juridică, ci aceia care și-au pus semnătura. De aici și o prudență mai mare la unii dintre membrii cabinetului în a îmbrățișa fără rezerve sugestia băsesciană privind exploatarea auriferă din Transilvania. 

Roșia Montana e așadar un studiu de caz pentru ceea ce înseamnă lobby și contra-lobby la nivel național, dar și european (pentru că s-a umblat și prin Parlamentul European și pe la Comisie), în ceea ce privește o mare afacere cu statul, cu implicații regionale. Nu e probabil întâmplător că guvernul maghiar nu a dat aviz de mediu acestui proiect, plasând printr-un răspuns laconic problema în ograda Parlamentului de la Budapesta. După cum nu e întâmplătoare nici rezerva manifestată de miniștrii UDMR. Iar dosarele penale cu care s-au trezit unii, s-ar putea să fie legate de această rezervă.

Pe de altă parte, am fi naivi să credem că lobby-ul care se face împotriva proiectului Roșia Montana, chiar foarte vocal de către unii europarlamentari, nemaivorbind de fundații de mediu care n-au atitudini decât pe această temă, nu și pe altele, este chiar dezinteresat.

E un meci greu, cu mize mari, care se poartă pe finalul mandatului acestei guvernări. În jocul de presiuni și contra-presiuni vom vedea în curând cine va câștiga.

 

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria Uncategorized

4 răspunsuri la „Roșia Montana: asalt final

  1. La capitolul argumente, am reusit sa gasesc un articol recent, bine scris.

    Este primul de acest fel pe care il citesc. L-am si preluat pentru ca este genul de argumentatie care e bine sa ajunga la cat mai multi…

  2. Dincolo de problema de mediu, ce lasa rece pe majoritatea romanilor, ma mira de ce toata lumea accepta fara ezitare premiza de cinste a RMGC si implicit realitatea unor beneficii economice din acest proiect. Personal cred ca daca se va realiza va fi urmatoarea lucrare pe lista de „realizari marete” Caritas-FNI-RAFO. Cred ca in ceea ce priveste pe cei ce se opun proiectului insista pe o pista gresita, fie cu intentie fie din superficialitate.

    http://lacoltulstrazii.wordpress.com/2010/05/05/rosia-montana-perspectiva-tunului/

  3. De 2000 de ani de când se exploatează aurul din Auseni nu a existat NIMENI (nici romanii, nici austriecii) care să dorească să lichideze în întregime resursa, lăsând şi pentru generaţiile viitoare posibilitatea de a extrage aur. Vin nişte tâlhari în schimb cu o politică de prădători şi hotărăsc să termine în circa 10 ani cu totul.
    Adică românii sunt priviţi ca nişte suboameni care trebuie extreminaţi („Dar cu ceanură? Cu ceanură aţi încercat?” – era într-un banc de pe vremea împuşcatului) iar ceea ce este aici trebuie prăduit.
    Sunteţi şi dumneavoastră vândut, domnule Dan Mihalache? Dacă aţi fi într-adevăr liberal aţi ştii atunci că exista o Lege a Minelor promulgată de PNL însuţi. În perioada interbelică.

  4. HB

    Ar trebui sa ai o opinie: NU!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s