Declicul

Dacă în urmă cu o săptămână cineva ar fi încercat câteva predicții pe termen scurt, acestea ar fi sunat cam așa: guvernul își va continua nestingherit practicile abuzive și dominația asupra tuturor instituțiilor, probabil va impune și legea sănătății prin angajarea răspunderii, opoziția își va continua demersurile, pe cale democratică, dar neavând suficientă forță parlamentară acestea vor avea o eficiență limitată, în timp ce populația României va suporta resemnată și tăcută minciuna, corupția și disprețul guvernanților. Iată însă că imposibilul s-a produs. „Episodul Arafat” a fost doar declicul care a făcut ca toate nemulțumirile și tensiunile acumulate în ultimii doi ani să răbufnească la un nivel fără precedent și care cu greu putea fi anticipat.

Reacțiile puterii, care au oscilat de la absență totală și negare până la crearea de diversiuni și încercări disperate de damage control, sunt de fapt sindromul unui sfârșit de regim. Sunt câteva semne clare care arată când un guvern este pe cale să piardă puterea, mai ales în fața presiunii publice. În primul rând acesta începe să facă mici concesii, sperând că așa va mai putea repara câte ceva și va reduce gradul de nemulțumire. Am văzut asta și în 1989 când Ceaușescu anunța în 21 decembrie că va mai da câțiva lei la salarii și acum, când Emil Boc brusc a redescoperit valențele dialogului cu societatea și ale dezbaterii parlamentare.

Ce nu înțelege puterea este că timpul acestor tipuri de măsuri și al cedărilor mărunte a trecut. Că după 14 angajări de răspunderi, după ce a refuzat în mod constant orice dialog cu partenerii sociali, cu opoziția, după ce a sfidat și umilit o țară întreagă, după ce a furat în văzul lumii, după ce a călcat în picioare legi, instituții și oameni, este prea târziu pentru așa ceva. Ora în Parlament pentru răspuns la întrebări și interpelări sau comitetul de discuție cu opoziția și cu reprezentanții sindicatelor nu pot salva o putere muribundă. Nici măcar readucerea în Ministerul Sănătății a lui Raed Arafat nu poate. Oamenii au ieșit în stradă din multe motive, au așteptări și nemulțumiri diverse, dar toate au un element comun. Ele au fost de fapt generate de maniera în care puterea de azi, în frunte cu Traian Băsescu, face politică și se comportă în raport cu societatea. Asta sancționează oamenii ieșiți în stradă.

În al doilea rând, într-un sfârșit de regim puterea nu este niciodată capabilă să-și asume responsabilitatea și încearcă strategii diversioniste și de manipulare. Iar pedeliștii ne-au servit un întreg asemenea arsenal. Mai întâi s-a încercat „strategia violenței”, cu două mize: unu, să descurajeze protestatarii pașnici care să stea acasă de frică și de frig și doi, să denatureze percepția publicului larg asupra manifestărilor. Acum n-au mai fost „agenturile străine”, ci „ultrașii”, „galeriile echipelor de fotbal”. Odată eșuată această strategie s-a trecut la o alta, care poate fi denumită generic „toți sunt la fel”. Ca și cum protestul nu ar fi îndreptat împotriva lui Traian Băsescu și a complicilor săi, ci a tuturor politicienilor și partidelor. Și această strategie a eșuat, pentru că cererile oamenilor ieșiți în stradă sunt foarte simple: Jos Băsescu, Jos Guvernul și Alegeri anticipate. A urmat, în fine, strategia „mimării dialogului”, a dorinței de deschidere. Și ea infirmată și respinsă pentru că este total necredibilă.

În toată această perioadă însă n-am auzit pe niciunul dintre reprezentanții puterii recunoscându-și clar și explicit vina, răspunderea pentru situația în care a ajuns România azi și luând măcar în considerare ipoteza de a pleca de bună voie. Lipsa rațiunii și rezistența la schimbare este al treilea semnal al sfârșitului.

Viitorul se scrie în aceste zile. Dar un lucru este cert. Odată produs declicul care a declanșat valul de proteste, nu există cale de întoarcere. Dacă în urmă cu o săptămână unii credeau că această putere este veșnică, acum e clar că zilele ei sunt numărate.

Anunțuri

7 comentarii

Din categoria Uncategorized

7 răspunsuri la „Declicul

  1. k

    Domnule Mihalache, cu tot respectul, intelegem si noi ce se intampla, n-avem nevoie de traducere. Noi am vrea sa stim care sunt planurile opozitiei. Aveti asa ceva?

  2. atreides

    Am o intrebare. Mergeam eu azi pe strada si ma gandeam la comunicatorii publici (cei care apar la TV) ai PNL, ma gandeam ca unii sunt buni, altii sunt bunicei dar mai sunt si unii varza, si deodata m-a pocnit intrebarea: de ce Iulia Huiu nu apare niciodata la TV? Este evident ca ar comunica cel putin binisor, si ar fi in plus si o figura noua-ati vazut ca multi oameni cu orientare politica neclara o tin langa ca vor sa vada fetze noi in politica etc, ACUM ar fi momentul ca PNL sa scoata la iveala eventuali oameni de valoare dar mai putin cunoscuti.

  3. berenger

    nasol. pedeleii pleaca si useleii inca nu-s in stare sa dovedeasca faptul ca ar fi in stare sa guverneze

  4. atreides

    Vad tot mai multe opinii in PNL (Crin, Vosganian, Alina Gorghiu) cum ca opozitia ar trebui sa demisioneze din Parlement. Eu nu sunt de acord cu asta, efectiv va jucati cu focul.
    Lucrul asta trebuie gandit bine de tot, ar putea fi o chestie de viata si de moarte pentru noi toti. De ce? Pentru ca daca opozitia isi da demisia si nu apare o larga miscare populara de protest care sa-i mature pe pedelisti (si ma tem ca s-ar putea sa nu apara), atunci stim deja de acum ce vor face baietii: vor organiza linistiti alegeri partiale in colegiile vacantate, evident ca le vor castiga ei pe toate (ar fi stupid ca opozitia sa participe la aceste alegeri, nu?), si apoi vor face ceea ce nu pot sa faca acum, chiar daca opozitia nu ar face altceva decat sa stea ca decor in parlament: VOR MODIFICA CONSTITUTIA dupa cum vor ei, vor stabili ca data pentru referendum exact data alegerilor generale si in felul asta vor parazita complet dezbaterea, exact ca la referendumul din 2009. Iar voi veti pierde alegerile, cum s-a intamplat si in 2009. Deci, aveti mare grija, e posibil sa se aleaga praful de tot daca faceti gestul. Vreau sa ma intelegi bine: si eu as vrea sa demisionati, cu fiecare zi care trece imi e tot mai greu sa-i suport pe porcii de pedelisti, dar din punctul meu de vedere lucrul cel mai important in acest moment este sa ii impiedicati sa modifice Constitutia, in particular sa desfiinteze Senatul, asta ar fi un rau ireparabil pe care l-ar face tarii iar voi veti fi considerati pe veci vinovati pentru ca le-ati facut jocul. Inca o data, vreau sa va ganditi bine bine bine, asta nu e o decizie pe care s-o iei la nervi si in cateva zile, incercati sa ganditi la rece, nu va luati dupa solicitarile infierbantate, chiar daca cu bune intentii, facute de unii sustinatori ai vostri (de exemplu Radu Tudor)-cred ca nu e nevoie sa va amintesc ca drumul spre iad e pavat cu bune intentii.

  5. Pingback: Ora Noua » Dan Mihalache: Declicul

  6. Baje

    K… uite o propunere venita din partea opozitiei…eu cred ca ar trebui dezbatuta http://www.marianpetrache.ro/alegeri-la-doi-ani-dezbatere

  7. Adrian Dragomir

    Aveti draptate Domnule Mihalache, puterea este prea insetata de a conduce cu orice pret incat sa se mai gandeasca la oamenii din strada, dar am vazut o propunere foarte interesanta de alegeri la 2 ani( http://www.marianpetrache.ro/alegeri-la-doi-ani-dezbatere ) care, daca ar fi fost in vigoare astazi ar fi schimbat foarte mult lucrurile si poporul ar fi avut un cuvant mai greu de spus.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s