„Breaking news”: Româniile televiziunilor de știri  

Fac parte dintre aceia care au fost în ultimii ani prezenți în platourile televiziunilor de știri. Este adevărat, în ultimul timp, din ce în ce mai rar, pentru că mi-e lehamite să evoluez la exerciții impuse și nu liber alese. Am început, în ultimul interval de timp, să-mi aleg cu mult mai multă grijă participările. Prefer jurnaliștii pe care îi cunosc, mai normali la minte și care mă lasă să exprim și o idee dincolo de agenda care le-a fost impusă de managementul editorial.

România privită prin prisma televiziunilor de știri este un absolut fascinant. Pentru că ai putea avea senzația că nu vorbești despre aceeași țară, ci despre realități fundamental diferite. Dacă te uiți pe un anumit post, există doar Traian Băsescu cu fratele lui, cu Bercea Mondial, cu procurorii care o incriminează pe Laura Codruța Kovesi…Când schimbi canalul, afli doar despre Dan Voiculescu, despre nenorocirile pe care le-a făcut cu privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, despre cum justiția trebuie să îl întemnițeze cât mai grabnic pe mogul…Cale de mijloc nu pare a mai exista. Cei care mai încearcă să țină această cale de mijloc au rating-uri mici și cad victime între fronturi.

În studiouri, comentatorii sunt aliniați. Ei trebuie să demonstreze teza fundamentală a postului. Oamenii politici invitați sunt de decor și pentru a servi creșterii rating-urilor. Ei au, cel mult, dreptul de a spune ce trebuie sau sunt imediat puși la punct de către moderatori. Mai nou, și selecția invitaților din sfera politică operează foarte clar. Sunt prieteni ai unora care știu cum să „cânte partitura tematică” și prieteni ai altora.

Fenomenul numit „televiziuni de știri în România” merită, fără îndoială, o analiză extinsă și un loc în istoria publicisticii, nu doar românești, ci și universale. Mai întâi, că nu cred că există undeva prin Europa o țară anume care să aibă atâtea posturi de televiziune de știri, fără ca piața să justifice eflorescența lor. În Belgia, lumea se uită la Euronews. În Germania, există câteva posturi, dar care, în mod rațional, între știri difuzează documentare foarte interesante și nu talkshow-uri. Ajungem aici spre o a doua constatare: nu cred că există vreo țară în Europa în care numărul de talkshow-uri pe oră să fie atât de mare. O veșnică trăncăneală: cine ce a zis despre cine, cum se comentează afirmația nu știu cui etc. Sunt și politicieni care s-au specializat în talkshow-uri, din rațiuni de imagine personală care pot fi înțelese.

Cel mai interesant mi se pare fenomenul de manipulare, încercarea de a crea, de la caz la caz, o ordine de importanță a evenimentelor care nu are nimic de-a face cu realitatea.  În paranteză fie spus, la noi, totul e un „breaking news”, inclusiv când Gigi Becali, spre exemplu, emite vreo frază mai mult sau mai puțin memorabilă din închisoare. În Occident, un „breaking news” e atunci când moare Papa, când e doborât un avion în Ucraina…Există o supraexcitare a “breaking news”-ului. Pentru un observator avizat, cum se schimbă ordinea de zi a realității e limpede pentru fiecare post în parte, după cum e clară și intenția de a crea presiune politică, de a influența evenimente, de a construi cariere politice sau de a le de-construi sistematic. Aș putea furniza câteva studii de caz în acest sens.

Sunt, așadar, televiziunile de știri instrumente de informare sau instrumente de manipulare? Aceasta este o întrebare la care probabil istoricii care vor studia presa audiovizuală a acestor ani ar putea da un răspuns.

Dar eu aș pune o întrebare mai grea: Sunt aceste televiziuni sănătoase sau nu pentru democrația românească? Cât din gradul de paranoia care există în viața politică românească a fost exacerbat în ultimii ani de nevoia de avea știri și „breaking news”, replici și reacții? Mi se pare fascinant ca, atunci când ai o întâlnire privată într-o duminică după-amiază, să începi să fugi prin oraș de camerele de luat vederi. S-a creat un mecanism pervers al supraexpunerii în care televiziunile generează știri din orice pseudo-subiect și oamenii politici țin să le comenteze și să se vadă pe sticlă. Nu o dată pe săptămână, nu o dată pe zi, ci o dată pe oră. Ceea ce introduce o tensiune nefirească în viața publică. Să îl luăm ca exemplu pe prim-ministrul Ponta, despre care nu știm cât guvernează, dar îl putem auzi aproape zilnic cu una și cu alta la vreo televiziune de știri.

Poate Consiliul Național al Audiovizualului ar trebui, dincolo de certurile interne, să elaboreze și o anumită politică privitoare la televiziunile de știri, să fixeze criterii și standarde. Să mai vedem și altceva în afară de talkshow-uri, poate un reportaj, poate o emisiune culturală. Altfel, riscăm să înnebunim cu toții uitându-ne la televizor și făcând politică după ce vedem la televizor!

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s