20% dintre romani zambesc sincer…

Anca Radu, care e o surpiza placuta pentru mine, a scris un comentariu apropo de alegerile de duminica. Il reproduc in integralitate, pentru ca il impartasesc…

Primul lucru pe care l-am făcut în momentul în care s-au anunţat rezultatele exit poll-urilor a fost să mă apuc de scris într-o tonalitate plină de repulsie la adresa calităţii proaste a votului (măsurată inclusiv de referendum: 77% dintre votanţi vor unicameral). N-are sens să descriu cât negativism încăpea în rândurile alea, cei care mă cunoaşteţi ştiţi foarte bine cum percep eu suprapunerea etichetei de “răul cel mai mic” peste numele lui Geoană. Pe scurt, tocmai descriam sfârşitul lumii restrâns la nivelul României, când cineva imi trimite clipul următor:În câteva secunde m-am trezit zâmbind. Când am încercat să revin la textul pe care-l începusem, mi-am dat seama că nu-l pot continua, pentru că între timp trecusem în alt film. Nimic nu mai era la fel de negru. Abia în momentul acela am realizat de ce Iohannis a acceptat propunerea lui Crin cu ceva timp în urmă, deşi l-au mai curtat şi alţii, şi de ce s-au adunat şi restul forţelor în jurul lui cu atâta uşurinţă. Nu-i poţi refuza optimismul. L-au acuzat jurnaliştii pe durata campaniei că e crispat. Nu reiau acum povestea cum că receptorul preia o parte din nervozitatea emiţătorului şi dacă pui intrebarea pe un ton isteric, n-ai cum să primeşti un răspuns de soţ iubitor. Mă limitez doar la a spune că Antonescu e probabil cel mai optimist politician român şi ştie să inducă aceeaşi mentalitate şi celor din jurul lui, transformând astfel posibilităţile în actualitate. Anul acesta, dupa 20 de ani de politică făcută pe bază de negocieri prin scoaterea ţării la licitaţie, Crin a introdus şahul politic şi a dat exemple clare de mişcări care lasă adversarul fără ieşire. Ieri tocmai am asistat la transformarea locului 3 în locul 1. Toate mişcările de pe masa politicii se-ntâmplă funcţie de mişcările lui Crin Antonescu. Toate speranţele valului anti-Băsescu (inclusiv ale jurnaliştilor isterici, între care nu mă feresc să-l numesc pe Ciutacu, de la care aşteptam infinit mai mult) atârnă de intensitatea participării lui Crin la campania din zilele următoare. Geoană depinde în momentul de faţă de cât de atractiv poate să-l facă Antonescu, lipindu-i în frunte eticheta unui proiect care să aibă în sfârşit un dumnezeu. (Nu-l mai ironizez pe Geoană referitor la viteza cu care a fost nevoit să lase dracului din mână ameţeala cu programul Locuridemuncăşiţăranifericiţi, după ce ne-a împuiat capul şi ne-a bătucit urechile toată campania. Mă bucur că i s-a făcut o demonstraţie cum că planul de-acasă de la Hrebenciuc nu se potriveşte cu cel din târgul lui Crin.)Crin Antonescu şi-a scos votanţii din minoritate. Asta înseamnă puterea votului calitativ asupra votului cantitativ. Testul de inteligenţă a poporului român a eşuat, dar 20% dintre români zâmbesc sincer, deodată cu Crin.Lucrurile nu se termină aici. Valul de entuziasm din rândul tinerilor care l-au sprijinit pe Crin Antonescu va continua. Şi nu e intuiţie feminină, e o promisiune de care am să mă ocup îndeaproape.

 

 

E un om, e real…Merita sa fie Presedintele Romaniei!

Dezbaterea de ieri ne-a aratat inca odata ce il separa pe Crin Antonescu de concurentii sai. Crin este om, cu sentimente, dezamagiri sau nervozitati, fata de un Mircea Geoana care pare mai degraba o papusa mecanica, instruit sa recite ideile consultantilor americani despre cat de importanta e economia, cat a crescut somajul etc. Fata de un Traian Basescu epuizat, care si-a pierdut spontaneitatea, replica, verbul. Un Traian Basescu in defensiva, invocand la randul lui cifre, idei fumate despre rolul satului romanesc si avand obsesia dosarului “Flota” sau tremurand la auzul numelui Elenei Udrea…

Desigur, fiecare dintre voi veti avea maine o alegere de facut, in cazul in care o sa va prezentati la vot. Eu prefer un om real, sincer, spontan si, in primul rand, onest unor marionete dirijate de sforarii politicii romanesti…

PS. E vremea sa va fac o marturisire. Am lucrat, de-a lungul vietii mele, in mai multe campanii electorale pentru alegerile prezidentiale. Si in 1996, si in 2000 si in 2004…Niciodata n-am facut-o insa cu atata entuziasm personal ca acum. Pentru ca eu cred sincer ca el, Crin Antonescu, poate determina o schimbare de model politic, poate fi altceva pentru romani.  Ca ne poate demonstra tuturor ca poti fi presedinte al tarii si ca om simplu, normal la minte, modest, cu bun-simt…Ca intr-o lume in care totul se tranzactioneaza, poti sa ramai si curat, sa dormi linistit cand mergi acasa. Ca intr-o lume dominata de pragmatism si duplicitate poti sa te bati pentru valorile tale. Ca nu conteaza coalitiile obscure ale mogulilor, nici aranjamentele serviciilor secrete…Ca un Presedinte nu se stabileste la masa verde, ci e ales de popor…Asta inseamna Revolutia bunului-simt!

Mircea Geoana, cat costa o poza cu Putin?

Nu am nici un fel de sentiment anti-rusesc şi cred că rusofobia, care domină încă anumite straturi ale societăţii româneşti, nu ar trebui speculata în campania electorală. Dimpotrivă, în varii calităţi pe care le-am avut de-a lungul timpului, inclusiv atunci când acţionam în calitate de membru al Comitetului Internaţionalei Socialiste pentru spaţiul fostului CSI, am pledat pentru raporturi normale şi consolidate între România şi Federaţia Rusă.

De aceea, nu privesc vizita lui Mircea Geoană la Moscova prin perspectiva relaţiei bilaterale dintre cele două state, ci prin perspectiva atitudinii pe care trebuie să o aibă un om politic care este Preşedintele Senatului României, a doua funcţie ca importanţă din ţară. Mi se pare că, datorită mult mediatizatului caz Hayssam, dar şi datorită unor interese politice evidente, presa a trecut cu mult prea multă uşurinţă peste explicaţiile confuze date de Mircea Geoană cu privire la prezenţa sa incognito la Moscova.

Câteva lucruri se cer lămurite.

1. Mircea Geoană spune că a fost o vizită neoficială, aşa cum a mai făcut în calitate de „soldăţel” al interesului naţional. N-a fost vorba de o vizită neoficială, ci de o vizită secretă. Vizite neoficiale, de pildă, efectuează în mod regulat în România şi preşedintele Ungariei, primul-ministru sau preşedintele Parlamentului ţării vecine, mergând la Balvanyos, la şcoli de vară, la evenimente religioase…Aceste vizite sunt, într-adevăr neoficiale, dar opinia publică are cunoştinţă de ele. O vizită neoficială a făcut Adrian Năstase, premier la vremea respectivă, la invitaţia lui Berlusconi, cu care ocazie au făcut o plimbare cu iahtul şi s-a consumat episodul îngheţatei, dar opinia publică a ştiut de ea. În cazul deplasării lui Mircea Geoană la Moscova ne-au trebuit 5 luni şi o dezvăluire de presă ca să aflăm de existenţa ei.

2. În continuare nu înţeleg de ce Mircea Geoană a preferat o asemenea vizită secretă când, potrivit informaţiilor pe care le am şi cred că sunt corecte, o întâlnire oficială cu omologul său Serghei Mironov, Preşedintele Consiliului Federaţiei (Senatul Rusiei) era posibilă şi chiar planificată pentru prima jumătate a acestui an. Aceleaşi informaţii îmi spun – şi aici e o posibilă explicaţie – că Mircea Geoană a condiţionat efectuarea acestei vizite la Moscova de o întâlnire pentru o poză cu Vladimir Putin, întâlnire care nu i-a putut fi garantată pe canale diplomatice. Fapt pentru care Preşedintele Senatului României a amânat intrevederea  bilaterala. E adevarat?

Nu-i o premieră în goana lui Mircea Geoană după poze şi legitimitate internaţională. Cam în aceeaşi perioadă el şi-a contramandat participarea la Potsdam, unde se reuneau liderii social-democraţi din Europa Centrală şi de Est cu şefii social-democraţiei germane, pentru că nimeni nu-i garantase (culmea!) că ar putea avea o întâlnire cu Angela Merkel. Desigur, cererea adresată social-democraţilor germani să-i aranjeze o întâlnire cu crestin democrata Angela Merkel a produs o mare „satisfacţie”…

Deci, revenind la speţa noastră, Mircea Geoană nu avea nevoie de vreun Golovin sau de vreo firmă de consultanţă din arealul Kremlinului pentru a-şi aranja o vizită bilaterală. Desigur, dacă scopul acestei vizite ar fi fost, cum spune el acum, „normalizarea” relaţiilor cu Federaţia Rusă şi nu doar o simplă poză cu Putin…

3. În declaraţia prin care încearcă să treacă cu uşurinţă peste acest incident, Mircea Geoană vorbeşte în termeni vagi despre restabilirea unei relaţii care a fost „congelată” de către preşedintele Băsescu. Nu ne spune nici cu cine a discutat, nici care au fost subiectele de pe agendă. Vă reamintesc că vizita a avut loc într-o perioadă în care expulzarea a trei diplomaţi de la Ambasada Federatiei Ruse a tensionat serios raporturile dintre cele două state…Oare o fi fost şi acesta un subiect în discuţiile purtate cu Golovin şi cu „consilierul consilierului consilierului” preşedintelui rus Medvedev.

Una peste alta, eu nu cred că Mircea Geoană murea brusc de dragul relaţiei bilaterale. Dacă ea l-ar fi preocupat, ar fi mers pe calea oficială a unui dialog cu omologul său Serghei Mironov, care, de altfel, era îndatorat pentru că partidul său satelit al Kremlinului (varianta de stânga şi tolerată a partidului puterii) a intrat în Internaţionala Socialistă inclusiv cu sprijinul PSD-ului. De fapt, pe Mircea Geoană îl preocupa poza cu Putin.

Probabil că nişte şmecheri, pe care îi putem intui, i-au băgat în cap că, pe diverse filiere obscure de afaceri şi informaţionale, ar putea s-o obţină. Ce a promis Mircea Geoană în schimbul pozei nu ştiu. Mi-e şi teamă să mă gândesc. Din fericire însă poza nu s-a făcut. Probabil că administraţia rusească a fost mai înţeleaptă şi a văzut cu cine are de-a face.

Radicalizarea extremă a politicii româneşti

Decizia lui Traian Băsescu de a-l nominaliza ca premier desemnat pe Liviu Negoiţă a pus capăt oricărei speranţe de înţelegere, negociere, oricărei soluţii raţionale la criza politică.

Recunosc că am sperat până în ultima clipă într-o atitudine raţională a lui Traian Băsescu, să-i vină mintea cea de pe urmă. Dar e clar că aşa ceva nu se poate.

Băsescu a minţit: Crin Antonescu i-a propus, in discutia de la Cotroceni,  diverse variante de ieşire din situaţia de criză. I-a spus chiar că, dacă este atât de importantă prezenţa PD în guvern, partidul său putea să propună un numar de tehnocraţi într-un guvern de uniune naţională condus de Johannis. I-a spus şi că poate obţine acordul partidelor parlamentare pentru ca o guvernare Johannis să nu fie una „de serviciu”, cum îi place lui Băsescu să spună, ci să funcţioneze cel puţin până la 1 septembrie 2010.

Desigur, toate aceste propuneri au trecut pe lângă urechile preşedintelui, care avea scenariul format sau mal-format dinainte.

În fapt, după decizia lui Traian Băsescu, un lucru e limpede: în politica românească sunt două tabere – cei care îl vor pe Traian Băsescu şi cei care-l vor trimis acasă, pe mare sau oriunde altundeva, unde să nu facă rău. Cred că acest experiment va lăsa, indiferent de rezultatul lui, sechele adânci asupra sistemului democratic din România, că ne vor trebui ani buni să ne revenim după şocul politicii „aşa vrea muşchii mei”, pe care o promovează Traian Băsescu.