Radicalizarea extremă a politicii româneşti

Decizia lui Traian Băsescu de a-l nominaliza ca premier desemnat pe Liviu Negoiţă a pus capăt oricărei speranţe de înţelegere, negociere, oricărei soluţii raţionale la criza politică.

Recunosc că am sperat până în ultima clipă într-o atitudine raţională a lui Traian Băsescu, să-i vină mintea cea de pe urmă. Dar e clar că aşa ceva nu se poate.

Băsescu a minţit: Crin Antonescu i-a propus, in discutia de la Cotroceni,  diverse variante de ieşire din situaţia de criză. I-a spus chiar că, dacă este atât de importantă prezenţa PD în guvern, partidul său putea să propună un numar de tehnocraţi într-un guvern de uniune naţională condus de Johannis. I-a spus şi că poate obţine acordul partidelor parlamentare pentru ca o guvernare Johannis să nu fie una „de serviciu”, cum îi place lui Băsescu să spună, ci să funcţioneze cel puţin până la 1 septembrie 2010.

Desigur, toate aceste propuneri au trecut pe lângă urechile preşedintelui, care avea scenariul format sau mal-format dinainte.

În fapt, după decizia lui Traian Băsescu, un lucru e limpede: în politica românească sunt două tabere – cei care îl vor pe Traian Băsescu şi cei care-l vor trimis acasă, pe mare sau oriunde altundeva, unde să nu facă rău. Cred că acest experiment va lăsa, indiferent de rezultatul lui, sechele adânci asupra sistemului democratic din România, că ne vor trebui ani buni să ne revenim după şocul politicii „aşa vrea muşchii mei”, pe care o promovează Traian Băsescu.

Manipularea Basescu – Geoana

La o săptămână de la demararea oficială a campaniei electorale, se conturează deja un scenariu. Se încearcă, aş spune, aproape cu disperare, introducerea în dezbaterea publică a temei şi percepţiei că finala se va disputa între preşedintele în exerciţiu al României, Traian Băsescu şi preşedintele la fel de în exerciţiu al PSD, Mircea Geoană. Într-un calcul de interese convergent (Traian Băsescu crede că pentru el Mircea Geoană este contracandidatul cel mai potrivit, iar Mircea Geoană trebuie să se profileze ca principalul contracandidat la preşedinţie), s-au mobilizat în sprijinul acestei teme forţe semnificative. Este de ajuns să vizionezi câte o zi întreagă cele două principale televiziuni de ştiri pentru a vedea că se fac eforturi pentru a-l prezenta pe Mircea Geoană ca fiind principalul contracandidat al lui Băsescu. Decalajul de reflectare este evident pentru orice om cu bun-simţ, mai puţin însă pentru Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Casele de sondaj, fie că se află ele pe ştatul de plată al PDL sau PSD, s-au mobilizat activ în sprijinul aceleiaşi teze. Limitele prostituţiei politice par a fi ajuns destul de jos în aceste zile. Eu nu găsesc o explicaţie raţională de ce Mircea Geoană ar fi recuperat în ultimele 2 săptămâni vreo 10 puncte în sondaje, ceea ce nu i-a reuşit de la începutul anului încoace, deşi în mod evident, în ultima perioadă iniţiativa politică nu i-a aparţinut lui, ci lui Crin Antonescu. Nu Mircea Geoană a plecat din guvern datorită vreunei teme de interes pentru public, ci a fost dat afară din guvern, nu Mircea Geoană a iniţiat moţiunea de cenzură care a condus la căderea guvernului Boc, ci Partidul Naţional Liberal, nu Mircea Geoană a propus soluţia de consens Klaus Johannis, ci Crin Antonescu. Şi atunci, logic şi raţional, de ce să fi recuperat atât de rapid Mircea Geoană procentele PSD-ului? De ce ar fi reuşit el în ultima săptămână să facă ceea ce nu a reuşit în 9 luni de zile?

Am sentimentul că ne aflăm în faţa unui fenomen brutal de manipulare politică. El vizează în primul rând candidaţii care ar putea să pericliteze intrarea lui Mircea Geoană în turul II sau mobilizarea electoratului său, şi anume pe Crin Antonescu şi pe Sorin Oprescu.

Vom vedea până la urmă în ce măsură un asemenea proces de manipulare, care se construieşte pe teoria votului util, va avea sau nu un efect real în opinia publică şi va influenţa sau nu comportamentul electoral. Din păcate, acest proces de manipulare, care se construieşte în principal prin două televiziuni de ştiri şi casele de sondaj, vine în întâmpinarea intereselor campaniei lui Traian Băsescu.

Traian Băsescu ştie foarte bine că Mircea Geoană este contracandidatul său cel mai comod în turul al II-lea al alegerilor. Probabil şi de aceea, casele de sondaj plătite de PDL indică o ierarhie asemănătoare cu cele plătite de PSD. Cu o singură excepţie. Diferenţa o fac doar rezultatele indicate pentru turul al II-lea. La unii Geoană îl bate pe Băsescu, la ceilalţi Băsescu îl bate pe Geoană.

Eu cred, totuşi, în continuare şi pe baza unor cercetări pe care le-am văzut şi care n-au fost date publicităţii, că intrarea în turul II împotriva lui Băsescu se joacă. Şi atunci o să-i aştept şi pe Vladimir Pasti şi pe Marius Pieleanu să-mi explice, desigur, cu argumente ştiinţifice, de ce manipularea n-a funcţionat…

PS N-aş vrea să interpretaţi acest articol prin prisma relaţiilor mele controversate cu preşedintele PSD. Deşi părerea mea o ştiţi: Mircea Geoană nu e capabil să fie un preşedinte mai bun decât Traian Băsescu. Poate în aparenţă mai civilizat, mai puţin bădăran, dar în nici un caz mai corect şi mai cinstit. Dimpotrivă, un tip ranchiunos şi răzbunător, dominat de filosofia excluderii, nu de filosofia consensului. Săptămâna aceasta mi-a mai adus o confirmare în acest sens. În plină campanie electorală pentru magistratura supremă în stat, Mircea Geoană şi-a găsit totuşi vreme să se răfuiască, inclusiv instituţional şi salarial, cu un om care l-a criticat în interiorul partidului…Ceea ce mi se pare ca exprima adevarata dimensiune a caracterului lui…Adica a lipsei de caracter…Am să vă spun într-o zi despre cine si ce este vorba…

Adolf Hitler – 1932, Traian Basescu – 2009

Ieri de dimineaţă la Antena 3 am lansat o anumită ipoteză de analiză. Şi anume că discursul lui Traian Băsescu are similitudini indiscutabile cu discursul prin care Adolf Hitler a ajuns la putere în Germania la finalul Republicii de la Weimar. Este acelaşi discurs antiparlamentar, despre partidele care au dus ţara de râpă (şi care la vremea respectivă îl susţineau pe preşedintele von Hindenburg). Marius Pieleanu, prezent în emisiune, m-a completat spunând că discursul hitlerist avea, asemenea lui Traian Băsescu, şi o componentă despre criza economică.

N-am ştiut că acest raţionament a fost făcut şi de alţi prieteni de pe net. Lilick Auftackt ne arată şi afişul lui Adolf Hitler din 1932, care seamănă izbitor cu abordarea lui Traian Băsescu în ceea ce priveşte Parlamentul. Mai mult, înţeleg că unui deputat PDL de Timiş, lui Alin Popoviciu (pe care eu îl consideram un om mai normal la minte pentru că îl ştiu de vreo 10 ani, din vremea în care era lider de tineret al APR, dar se vede ca pedelismul spala pe creier), i s-au citit de către Andrei Bădin, într-o emisiune a Antenei 3, o serie de citate din discursurile lui Adolf Hitler din 1932. Citate la care Alin Popoviciu a reacţionat cu entuziasm, neavând, desigur, suficientă cultură politică pentru a şti că acele lucruri nu le-a spus Traian Băsescu, aşa cum credea el, ci Adolf Hitler.

Paralela între cele două campanii este evidentă. Ca şi Adolf Hitler, Traian Băsescu construieşte pe ostilitatea la adresa partidelor, politicienilor şi Parlamentului. Desigur, mai lipseşte sa gaseasca pe cineva care să dea foc, de data asta nu Reichstag-ului, ci Palatului Parlamentului.

Lotul “Oprea-Ontanu-Iordanescu”

Sunt foarte fericit. Avem încă trei generali cu multe stele. E drept, in rezerva…Am aflat cu multă mulţumire că preşedintele României a avansat în grad 3 persoane: domnul Gabriel Oprea a devenit general cu 3 stele, ceea ce probabil îl face egalul şefului Universităţii Naţionale de Apărare din Statele Unite. Şi Neculai Onţanu a fost avansat, în rezervă fiind. Eu despre Neculai Onţanu ştiam că e primar şi, eventual, fost activist PCR. N-am avut însă ştiinţă că ar fi servit patria sub drapel militar. Şi Anghel Iordănescu a fost avansat în grad. Tot, în rezervă, i s-a mai dat o stea. Probabil singurul care merită din acest lot.

Acum venim la partea politică. „Lotul Oprea-Onţanu-Iordănescu” a primit în mod evident un premiu politic exercitat prin mijloacele statului. Adică Traian Băsescu şi-a adus aminte că poate semna asemenea avansări în grad, fără să-l coste nimic. Şi că poate premia astfel sprijinul pe care cei trei au decis să i-l dea la alegerile generale.

Vreau să fiu bine înţeles. Nu am nimic cu opţiunea politică nici a domnului Oprea, nici a domnului Onţanu, nici a domnului Iordănescu. Exceptându-l pe ultimul, am însă o problemă, ca simplu cetăţean, cu acumularea de stele pe umerii unor tipi care nu au nimic de-a face cu Armata Română. Gabi Oprea a fost, înainte de a intra în relaţii foarte bune cu un influent grup de afaceri – şi îl cunoaştem amândoi foarte bine, un ofiţer de intendenţă. Se ocupa de conserve şi chiloţi. După ce şi-a găsit prietenii potriviţi, din patron de cârciumă de pe Trafic Greu, a devenit şef de agenţie (sigur, la Rezervele Statului, că era interesant), prefect, ministru al administraţiei publice. Corelativ, a luat multe stele de general fără să fi fost niciodată pe un teatru de operaţiuni, a devenit şi profesor universitar doctor, conducător de doctorat, un fel de lumină a ştiinţei militare româneşti. Mie mi-e simpatic, ca persoană. Dar, în acelaşi timp, recunosc că e un fel de exemplul tipic al parvenitismului, încurajat de degradarea intelectuală a politicii româneşti.

Despre Onţanu, n-am foarte multe lucruri a comenta. Legătura lui armata este ca cea dintre Sulla şi prefectura. Mă întreb ce le trebuie acestor oameni grade militare pe care nici nu le-au dobândit pe bune, nici nu le vor folosi vreodată în viaţă.

La Anghel Iordănescu, no comment.

Eu cred că, dincolo de aceste exemple particulare, care arată limpede traficul de influenţă făcut de Traian Băsescu, ar trebui să avem o evaluare a corpului nostru de generali, activi şi în rezervă. Într-o ţară normală, cu o armată care se vrea respectată, nu poate fi general orice şmenar care a făcut o tranzacţie politică mai bună sau mai proastă…