Până la urmă, care este cel mai important fenomen care a marcat viața politică din ultimul an? Nu este vorba nici de guvernarea Ponta, nici de ultimele zvâcniri ale administrației lui Traian Băsescu, ci este vorba de ofensiva fără precedent declanșată de Direcția Națională Anticorupție, cu sprijinul instituțiilor informative, împotriva unui spectru foarte larg de aleși – de la președinți de consilii județene la parlamentari, miniștri și alți deținători de demnități publice.
Este o operațiune de tip “mani pulite” care se anunță a fi de o anvergură mare (“Mani pulite” = una dintre cele mai vaste operațiuni anti-corupție din Europa Occidentală postbelică, desfășurată în Italia în anii ’90. Peste 5000 de persoane, printre care 6 prim-miniștri și peste 500 de parlamentari, au fost anchetate pentru fapte de corupție, evaziune fiscală și finanțare ilegală a partidelor. Acest scandal al corupției extinse a generat o adevarată criză politică, soldată cu dispariția partidelor de la guvernare și plecarea în exil a unor importante figuri politice).
Cum stăm noi astăzi? Să numărăm doar președinții de consilii județene și primarii de mari orașe care se află sub cercetare sau sunt arestați deja și ajungem la vreo 10-15.
E bine sau e rău? Știți bine că fac parte dintre aceia care – nu o dată și cu riscurile de rigoare – și-au pus semne de întrebare asupra imparțialității acestor instituții – Parchet, Direcția Națională Anticorupție sau Agenția Națională de Integritate. La un moment dat, mi s-a părut că investigațiile acestor instituții erau direcționate în mod unilateral, că se alegeau “victime” dintr-o singură tabără, că exista un anumit tip de control politic. Și suspiciunile mele aveau un anumit temei. Am și acum dubii asupra gravității sentințelor pe care unele instanțe le-au dat pentru anumite fapte. Nu știu, de pildă, dacă faptele lui Relu Fenechiu ar fi justificat chiar cinci ani de închisoare, după cum mi se pare exagerat războiul pe care Direcția Națională Anticorupție îl poartă cu Adrian Năstase pentru a-l face să execute pedeapsa până la ultima secundă. Am privit, de asemenea, cu îndoială faptul că multe dintre rechizitorii se bazau exclusiv pe interceptări telefonice sau ambientale și mai puțin pe probe certe, așa cum le-am învățat eu la Facultatea de Drept. În fine, toate aceste lucruri țin de politica penală și eu nu sunt neapărat un expert în acest domeniu. Agenția Națională de Integritate a făcut fără îndoială și excese, iar eu sunt o dovadă ”bipedă” vie, însă justiția mi-a făcut dreptate până la urmă. Dar legislația privind integritatea și conflictul de interese, chiar dacă ea trebuie adunată într-un cod unic, s-a probat a fi un instrument important în lupta anticorupție.
Trebuie să vedem fondul acestui proces, iar fondul mi se pare a fi unul bun – justiția își face treaba, oamenii care folosesc funcția publică pentru avantaje personale iau, pe rând, drumul spre Rahova, Gherla sau alte locații, nefiind vorba de oameni din același partid – fapt ce ar ridica o suspiciune majoră – ci reprezentanți ai tuturor formațiunilor politice. Toată această campanie a determinat și un sentiment de autoinhibiție a aleșilor și de creștere a rezistenței în fața tentațiilor și cred că poate schimba cultura politică în general și raportarea la funcția publică.
Va produce acest “mani pulite” românesc o resetare a scenei politice? Eu sper că da. Până la urmă, avem nevoie de un proces de “igienizare” a politicii românești, iar drumul nu trebuie întrerupt prin amnistii, grațieri sau schimbări de legislație. De fapt, aceasta este, probabil, principala miză a alegerilor din acest an.
Dan Mihalache 