Tăcerea suspectă din jurul serviciilor secrete

O inițiativă legislativă intempestivă a deputatului PDL Cezar Preda, care îndeplinește și funcția de președinte al Comisiei parlamentare de control al SRI, propune nici mai mult nici mai puțin ca acest serviciu să capete atribuții în sfera cercetării penale, înființându-se niște organe de cercetare penală speciale ale SRI. Pretextul pentru o asemenea lărgire a sferei de competențe ar fi niște prevederi ale noului Cod de Procedură Penală, prevederi destul de confuze de altfel. Nu știu cât seamănă această inițiativă cu reînființarea Direcției a 6-a a fostei Securități.

Înțelegem că proiectul de lege al deputatului Cezar Preda mai include și o secretizare excesivă a documentelor, ce pune sub semnul întrebării posibiliul control judecătoresc, afirmându-se spre exemplu că „documentele SRI, indiferent de suport, privind operațiunile informativ–operative pentru realizarea securității naționale sunt acte de comandament militar”. Mai este acolo înșiruită și o lungă listă de amenințări la adresa securității naționale, unele cu formulări destul de ambigue, ce pot genera abuzuri.

Dincolo de faptul că această inițiativă trebuie respinsă, după părerea mea, cred că este nevoie în societatea românească de o dezbatere mai amplă privind rolul, misiunile, cadrul legislativ și mai ales controlul democratic al serviciilor de informații. O tăcere suspectă pare a se fi instalat de ceva vreme în jurul acestor instituții. Sigur, unii observatori ar putea spune că aceasta semnalează faptul că ele au intrat într-o normalitate a funcționării, cu atât mai mult cu cât partenerii externi nu mai prididesc să laude buna cooperare. Poate așa o fi. În fond, este și contraindicat ca serviciile să genereze prea multă dezbatere publică.

Pe de altă parte însă, există și sentimentul unei constante diminuări a procedurilor de control democratic asupra instituțiilor de informații. În anii ’90, rapoartele de activitate ale SRI și SIE generau audieri și dezbateri parlamentare importante. Ziariștii acreditați își aduc aminte ce eveniment era atunci când Virgil Măgureanu venea la Parlament. Astăzi, rapoartele de activitate au fost împinse spre derizoriu. Ultima ședință în care Parlamentul a discutat asemenea documente a avut loc în 2009 și se referea la activitatea din 2006. Suntem în anul de grație 2011 și colegii parlamentari îmi spun că vor fi puse pe ordinea de zi a Camerelor reunite vreo două-trei rapoarte. Pentru a fi discutate așa, la grămadă, în coada ordinii de zi. Și cum atunci când se organizează o ședință a Camerelor reunite, de regulă ea se blochează pe la mijloc, din lipsă de cvorum sau din cauza unor chestiuni mai „arzătoare”, cred că avem toate șansele să ne prindă și următoarea legislatură cu problemele din 2009 nediscutate. Oricum nu-și mai amintește nimeni evenimentele din anii respectivi, astfel încât aprobarea rapoartelor de activitate devine o pură formalitate. Ăsta da control parlamentar!

Despre Comisiile de control ale SRI și SIE nu se mai aude aproape nimic. O discreție totală învăluie activitatea acestora. Bancul care circula pe vremuri, conform căruia nu se știe foarte bine cine pe cine controlează pare să revină în actualitate. La un moment dat, modificarea legilor securității naționale părea o prioritate legislativă. S-a înființat chiar și o Comisie specială, prezidată de același domn Cezar Preda, care trebuia să vină cu un număr de proiecte. Nu s-a mai întâmplat nimic. Comisia, cu termen de valabilitate de 18 luni, s-a autodesființat în decembrie 2010. E o întâmplare?

Încă o dată. Nimeni nu dorește scandal în jurul acestor instituții. Când însă pe toate ecranele televizoarelor curg periodic transcrieri de convorbiri telefonice, când Parchetul își bazează rechizitoriile exclusiv pe aceste transcrieri, se ridică serioase semne de întrebare. Poate că mecanismelor de control democratic asupra serviciilor de informații ar trebui să li se aplice o procedură de „resuscitare.”